Vineri, 23 februarie 2024, începând cu ora 17:00, Biblioteca Județeană „Alexandru D. Xenopol” Arad organizează lansarea cărții semnate de Gianina Sabău Popovici, „Sărutul morții: memoriile și profilul unui pacient neurologic”.
Volumul a apărut la prestigioasă editură clujeană Școala Ardeleană în anul 2023, iar în „Cuvânt-înainte”, binecunoscutul medic neurolog prof. univ. dr. Dumitru Constantin-Dulcan, în calitatea sa de coordonator al colecției „Noua Spiritualitate”, afirmă că autoarea oferă cititorilor „o carte a suferinței, a victoriei împotriva morții, scrisă cu har, cu înțelepciune și cu o vie inteligență, încercând, totodată, să răspundă la marile întrebări pe care ni le punem cu toții, în efemera noastră existență, pe o planetă supusă atâtor și atâtor incertitudini”.
Evenimentul, găzduit de Sala de Artă și Multimedia „Sabin Drăgoi” a Bibliotecii Județene „Alexandru D. Xenopol” Arad, va beneficia de prezentarea volumului realizată de prof. univ. dr. Marius-Ioan Grec, alături de scriitorii arădeni Ioan Matiuț și Cristian Mladin, moderator fiind prof. Ioana Nistor.
„Avem suferințe și le purtăm în noi. Atunci când le arătăm lumii, taina lor se risipește, devenind puterea noastră”, scrie Gianina Sabău Popovici, iar fragmente din volumul „Sărutul morții: memoriile și profilul unui pacient neurologic” vor fi împărtășite publicului cititor, printr-o invitație la lectură a d-nei Oltea Blaga, actriță a Teatrului Clasic „Ioan Slavici” Arad.
„Sărutul morții: memoriile și profilul unui pacient neurologic”. O carte deosebit de profundă. O carte despre experiența extraordinară pe care a avut-o în lupta cu moartea, trăirile intense pe care le-a avut în această bătălie din care a ieșit învingătoare. O carte despre călătoria vieții. O carte ce a dat viață, o carte ce a vindecat. Sub „sărutul morții”.