Pompierii salvatori au acționat în cursul zilei de ieri, 18 aprilie 2024, pentru gestionarea celor 1.435 de solicitări primite din partea populației.
În acest interval de timp, echipajele SMURD au fost cele mai solicitate, oferind asistență medicală pentru 1.237 de persoane aflate în dificultate.
De asemenea, în ultimele 24 de ore, salvatorii au intervenit în 161 de situații în sprijinul comunităților și bunurilor acestora, în timp ce echipajele de descarcerare au gestionat 8 cazuri pentru extragerea victimelor blocate în autoturisme avariate.
Concomitent cu aceste misiuni, pompierii au acționat pentru lichidarea celor 34 de incendii izbucnite în diverse zone ale țării.
Datorită răspunsului optim furnizat de către echipajele operative pe timpul misiunilor derulate în cursul zilei de ieri, 7 persoane aflate în situații critice au fost salvate.
Tot ieri, prin intermediul sistemului RO-ALERT, au fost transmise 7 mesaje de avertizare, privind prezența animalelor periculoase (urși), în județele Argeș (1), Bistrița-Năsăud (2), Gorj (1), Harghita (2) și Mureș (1).
Foto: IGSU.