Miercuri, 17 aprilie 2024, procurorii DIICOT-Serviciul Teritorial Timișoara au dispus reținerea a 4 inculpați, cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de droguri de mare risc, trafic de droguri de risc și deţinerea de droguri de risc, fără drept, pentru consum propriu.
În urma perchezițiilor domiciliare efectuate au fost identificate și ridicate cantitatea de aproximativ 40 grame substanță pulverulentă de culoare maro ce conține heroină, porționată în scopul comercializării, peste 240 de comprimate având ca substanțe active alprazolam și tramadol, 18 seringi hipodermice utilizate și prezentând urme de substanță, două pungi cu substanță pulverulentă alb-gălbuie și cu fragmente de substanță solidă cristalină transparentă, aproximativ 10 grame de canabis, grindere și cântare de precizie, telefoane mobile, o sumă de bani în lei, precum și alte mijloace de probă.
Astăzi, 18 aprilie 2024, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Timiș cu propunerea de arestare preventivă a inculpaților, pentru o perioadă de 30 de zile.
Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara.
Acțiunea a fost realizată cu sprijinul polițiștilor Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București – Serviciul Antidrog, Brigăzii Autostrăzi, Direcției de Poliție Transporturi și al jandarmilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Timișoara și Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.
Pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.