Inspectoratul de Poliție Județean Vâlcea informează participanții la trafic că, în data de 3 aprilie 2026, vor fi instituite mai multe restricții de circulație pe drumurile...
Un accident rutier a avut loc vineri seara, în jurul orei 23:37, pe autostrada A1, pe sensul de mers Arad – Timișoara, înainte de localitatea Orțișoara....
Ultima zi a lunii martie a fost una intensă pentru echipajele de intervenție din întreaga țară, care au gestionat peste 1.500 de misiuni dedicate protecției populației...
Proiectul „Școala părinților”, inițiat în anul școlar 2023–2024, continuă și în acest an la Arad, cu o echipă extinsă de specialiști și instituții care își unesc...
În primăvara anului 1941, valea Siretului părea să respire o liniște… înșelătoare. Zăpezile se retrăseseră, iar pădurile din nordul Bucovinei își recăpătau culorile. În satele românești,...
Într-o lume în care totul pare negociabil, iar valorile se schimbă cu o viteză greu de urmărit, există două adevăruri care rămân neclintite: valoarea unui om...
Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Pitești au dispus, în data de 30 martie 2026, reținerea unui agent...
Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Timișoara, împreună cu polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, au...