Connect with us

Local

Accident rutier pe A1, în apropiere de Orțișoara: 11 persoane implicate. Au intervenit Ambulanța și pompierii

Publicat

pe data de

Un accident rutier a avut loc vineri seara, în jurul orei 23:37, pe autostrada A1, pe sensul de mers Arad – Timișoara, înainte de localitatea Orțișoara.

În eveniment au fost implicate un microbuz care transporta zece persoane și un autoturism în care se afla un singur ocupant.

Potrivit informațiilor transmise de echipajele medicale ale Serviciului de Ambulanță Județean Arad, toate cele 11 persoane implicate erau conștiente și neîncarcerate la sosirea forțelor de intervenție.

La fața locului au fost alocate două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean, cu asistent medical, și două echipaje SMURD.

Șase persoane au refuzat transportul la spital

După evaluarea medicală inițială, șase dintre victime au refuzat transportul la spital, prezentând leziuni minore sau fără acuze semnificative.

Cinci victime au fost transportate la UPU Timișoara

Cinci persoane au necesitat îngrijiri suplimentare și au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe Timișoara.

Advertisement

Conform datelor medicale, acestea prezentau următoarele traumatisme:

– Femeie, 22 de ani – traumatism cranio-cerebral acut, fără pierdere de conștiență;

– Bărbat, 32 de ani – traumatism toracic și traumatism la membrul superior stâng;

– Femeie, 20 de ani – traumatism cranio-cerebral acut, fără pierdere de conștiență;

– Femeie, 28 de ani – traumatism la membrul superior drept;

– Bărbat, 27 de ani – traumatism maxilo-facial și traumatism la membrul superior stâng.

Poliția Rutieră urmează să stabilească împrejurările exacte în care s-a produs accidentul.

UPDATE: COMUNICAT DE PRESĂ ISU ARAD- Intervenție la un accident rutier pe A1

Advertisement

În data de 02.04.2026, în jurul orei 23:35, prin intermediul Serviciului Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112 a fost semnalat un accident rutier produs între un microbuz de persoane și un microbuz de transport marfă, pe A1, km 518, în Județul Timiș, pe sensul de mers Arad – Timișoara.

Pentru optimizarea timpului de răspuns, la locul intervenției s-au deplasat forțe și mijloace din cadrul Detașamentului Arad cu o autospecială de stingere și două ambulanțe SMURD. La locul evenimentului s-au deplasat și două ambulanțe SAJ.

În accident au fost implicate 11 persoane, acestea fiind conștiente, cooperante și neîncarcerate.

Astfel, 5 persoane (trei de sex feminin și două de sex masculin) au fost transportate la Unitatea de Primire Urgențe din Timișoara pentru investigații și îngrijiri medicale suplimentare.

Pompierii militari arădeni au asigurat și măsurile de prevenire și stingere a incendiilor.

 

Continuă să citești
Advertisement https://www.youtube.com/channel/UCwxMonu59J-L7etNEigwCnQ
Comentează

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *