Local
Incendiu violent la o anexă de pe strada Baba Novac din Arad. Pompierii au suplimentat forțele de intervenție
Pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad intervin pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o anexă situată pe strada Baba Novac, din municipiul Arad.
La locul evenimentului au fost trimise inițial două autospeciale de stingere și o autospecială de descarcerare, iar pentru acordarea primului ajutor medical a fost alocată și o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean.
Flăcările au cuprins materiale lemnoase și plastice
Potrivit informațiilor transmise de ISU Arad, pentru optimizarea misiunii de răspuns, forțele de intervenție au fost suplimentate cu o autospecială de stingere și o autospecială de primă intervenție și comandă, ambele din cadrul Detașamentului Arad.
Incendiul s-a manifestat violent la materialele lemnoase și plastice depozitate în interiorul anexei.
Pompierii au reușit să localizeze incendiul, iar la această oră acționează pentru stingerea completă a focarelor și îndepărtarea efectelor negative produse de incendiu.
Intervenția este în dinamică.

