Connect with us

Local

33 de percheziții în Arad într-un dosar de trafic de droguri de mare risc. Peste 15 persoane, inclusiv minori, ar fi fost implicate

Publicat

pe data de

O amplă acțiune a polițiștilor și procurorilor DIICOT a avut loc în județul Arad, într-un dosar care vizează traficul de droguri de mare risc și operațiuni cu substanțe susceptibile să producă efecte psihoactive.

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Arad, împreună cu procurorii DIICOT- Biroul Teritorial Arad, au pus în aplicare 33 de mandate de percheziție domiciliară, în cadrul a două dosare penale.

Cercetările vizează infracțiuni de trafic de droguri de mare risc și efectuarea de operațiuni cu substanțe susceptibile să producă efecte psihoactive, fără drept. Într-una dintre cauze este cercetată și infracțiunea de punerea la dispoziție a unei locuințe pentru consumul ilicit de droguri.

Potrivit actelor de urmărire penală, în perioada martie–septembrie 2026, în baza aceleiași rezoluții infracționale, peste 15 persoane, inclusiv minori, ar fi procurat, depozitat, deținut, transportat și comercializat către consumatori, în județul Arad, droguri de mare risc și produse susceptibile să producă efecte psihoactive.

Printre substanțele indicate de anchetatori se numără 4-CMC, 4-MMC și α-Etilaminopentiofenonă.

Locuință pusă la dispoziție pentru consumul de droguri

Ancheta vizează și o persoană care, potrivit procurorilor, ar fi pus la dispoziție, cu știință, un imobil din municipiul Arad, unde, în cadrul unor petreceri tematice, s-ar fi consumat substanțe stupefiante.

În urma acțiunii, au fost puse în aplicare și peste 40 de mandate de aducere. Persoanele vizate au fost conduse la sediul DIICOT – Biroul Teritorial Arad, unde sunt desfășurate audierile.

Advertisement

La operațiune participă, în sprijinul anchetatorilor arădeni, polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Oradea și Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Caraș-Severin, precum și polițiști ai Inspectoratului de Poliție Județean Arad.

Acțiunea beneficiază, de asemenea, de sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad și al Grupării Mobile de Jandarmi Timișoara.

Cercetările sunt în desfășurare, iar eventualele măsuri dispuse față de persoanele vizate vor fi comunicate de autoritățile competente.

Persoanele cercetate beneficiază, pe întreg parcursul procesului penal, de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Continuă să citești
Advertisement https://www.youtube.com/channel/UCwxMonu59J-L7etNEigwCnQ
Comentează

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *