Connect with us

Local

Ne merităm impostorii? Dictatura amatorilor în țara lui “Merge ș-așa!”

Publicat

pe data de

Am ajuns să confundăm vizibilitatea cu valoarea 

În ziua de azi, orice idiot poate posta orice la nivel de axiomă pentru oamenii mediocri.

Trăim, fără îndoială, cel mai mare paradox cognitiv din istoria modernă: niciodată nu am avut acces la mai multă cunoaștere și niciodată nu am fost mai vulnerabili în fața imposturii.

Democratizarea mijloacelor de expresie a fost confundată cu democratizarea competenței.

Faptul că oricine poate publica a fost tradus, în mod eronat, prin ideea că oricine merită să fie ascultat.

S-a născut astfel o nouă specie antropologică: amatorul oracular- un individ care nu are operă, dar are opinie despre orice operă; nu are studiu, dar are verdict; nu are ucenicie, dar are adepți.

Fenomenul nu este nou. Noutatea o dă amploarea și legitimitatea pe care i-o oferă algoritmul.

1. Teologul fără profesie 

Advertisement

Îl vezi peste tot. Păreorologul de serviciu. Omul care îți explică voia lui Dumnezeu în trei story-uri, cu un font caligrafic pe fundal bej, deși n-a citit niciodată integral o Evanghelie. Nu a stat o oră cu un “om al Bisericii”, nu cunoaște diferența dintre exegeneză și eisegeză, dar se comportă ca al doilea Iisus coborât pe Pământ.

Problema lui nu e credința. E uzurparea. El nu mai interpretează sacrul, îl inventează. Biblia devine un pretext, iar pentru publicul care la rândul lui n-a citit-o, axioma lui sună suficient de pios ca să fie adevărată.

Este cel mai vechi mecanism al imposturii: iau un domeniu unde verificarea este grea și prestigiul este mare.

2. Jurisprudența de pe canapea

A doua categorie: consultantul juridic care n-a citit o lege în viața lui. A văzut un articol pe TikTok despre Codul Civil, a reținut două latinisme- de jure, de facto- și acum dă consultanță în comentarii.

Dreptul, care este, prin definiție, nuanță, procedură și context, este redus la o propoziție categorică: „E ilegal, frate, te poți judeca”. Fără dosar, fără speță, fără instanță.

De ce funcționează? Pentru că legea adevărată este plictisitoare și complexă.
Pseudolegea este simplă și emoțională, iar omul mediocru va alege întotdeauna explicația care îi confirmă indignarea, nu pe cea care îi cere studiu.

3. Stadionul și cabinetul universal

Advertisement

Toată țara e formată din selecționeri. 19 milioane de antrenori care știu exact ce schimbare trebuia făcută în minutul 87, deși n-au condus nici măcar un antrenament de copii.

La finele meciului, întreaga țară își schimbă meseria, devenind psihologi. Oameni care nu pot să-și gestioneze propria anxietate, dar îți explică atașamentul anxios-evitant, trauma transgenerațională și cum să-ți vindeci copilul interior într-un carusel de 10 slide-uri. Fără facultate, fără supervizare, fără cabinet, dar cu o biografie în care scrie „healing guide & mindset coach”.

Aici se vede cel mai clar inflația titlurilor. Când nu mai poți fi bun într-o meserie grea, îți inventezi o meserie vagă. Coach de viață, mentor de abundență, specialist în manifestare. Sunt profesii care nu pot fi falsificate pentru că nu pot fi verificate. Nimeni nu te poate pica la examenul de coach de abundență.

De ce îi credem?

Nu pentru că sunt convingători, ci pentru că noi suntem obosiți.

Omul modern nu mai vrea un maestru, vrea un rezumat. Nu mai vrea 10 ani de ucenicie, vrea 30 de secunde de certitudine. Iar impostorul exact asta livrează: certitudinea ambalată frumos.

Antidotul nu este cenzura, ci ierarhia

Soluția nu este să le închidem gura, ci să ne reeducăm gustul pentru autoritate. Să reînvățăm să întrebăm un singur lucru elementar înainte să luăm o idee drept axiomă: Omul acesta și-a plătit prețul? Câți ani a studiat, câte cărți a citit integral, câte eșecuri a avut în domeniul în care predică?

Advertisement

Pentru că aici se face diferența finală:

Un om competent poate fi contrazis cu argumente. Un impostor nu poate fi contrazis niciodată, pentru că el nu vorbește în argumente, el vorbește în vibrații. Cum să combați o vibrație?

Problema nu e că există proști care vorbesc. Proști care vorbesc au existat dintotdeauna.

Problema e că acum există o armată întreagă de mediocri gata să-i asculte, să-i aplaude și să-i plătească.

Am confundat vizibilitatea cu valoarea și numărul de urmăritori cu numărul de cărți citite.


Și până nu ne vindecăm de lenea asta de a verifica, de a studia, de a face diferența între un maestru și un gălăgios cu ring light, merităm exact experții pe care îi avem.

Continuă să citești
Advertisement https://www.youtube.com/channel/UCwxMonu59J-L7etNEigwCnQ
Comentează

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *