Local
Doi bărbați, depistați de jandarmii arădeni cu substanțe vegetale susceptibile a fi droguri
Doi bărbați au fost depistați de jandarmii arădeni în timp ce aveau asupra lor mai multe ambalaje cu produse vegetale mărunțite, susceptibile a fi substanțe interzise cu efect psihoactiv. Incidentul a avut loc în noaptea de 26 spre 27 august, pe o stradă din municipiul Arad.
Potrivit Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad, în jurul orei 23:45, un echipaj de intervenție din cadrul Detașamentului 1 Mobil se afla în misiune de menținere a ordinii publice în municipiu.
Jandarmii au observat doi bărbați care, la vederea echipajului, au încercat să evite contactul cu aceștia. Cei doi au devenit agitați și și-au schimbat direcția de deplasare, fapt care i-a determinat pe jandarmi să îi intercepteze.
În urma verificărilor, oamenii legii i-au întrebat pe cei doi dacă au asupra lor obiecte sau substanțe interzise. Aceștia au răspuns afirmativ și au prezentat mai multe ambalaje care conțineau produse vegetale mărunțite, de culoare verde-maro și cu miros înțepător.
Produsele au fost ridicate în vederea confiscării și înaintate organelor competente pentru continuarea cercetărilor și stabilirea exactă a naturii acestora.
În acest caz, jandarmii au întocmit actele de sesizare a organelor de urmărire penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținere de droguri pentru consum propriu, fără drept.
Cercetările sunt continuate de organele abilitate, potrivit prevederilor legale în vigoare.

