National
PERCHEZIȚII ÎNTR-UN DOSAR DE FURT CALIFICAT
În cursul zilei de astăzi, 18 august 2026, polițiști din cadrul Serviciului Municipal de Ordine și Siguranță Publică, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au pus în aplicare 4 mandate de percheziție domiciliar în localitatea Cumpăna, într-un dosar penal având ca obiect săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
Astfel, cu ocazia desfășurării acestor percheziții, au fost indentificați și conduși la audieri 4 minori, cercetați pentru comiterea infracțiunii de furt calificat, faptă săvârșită la data de 31 iulie 2026.
Cei în cauză ar fi pătruns într-o anexă a unui imobil din localitatea Cumpăna și ar fi sustras mai multe unelte electrice, prejudiciul fiind de aproximativ 2.100 de lei.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale și cei ai Postului de Poliție Cumpăna.
Cercetările sunt continuate de polițiști sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța în vederea dispunerii măsurilor legale care se impun.

