Connect with us

Local

Incendiu puternic în Lalașinț: o casă a fost cuprinsă de flăcări, iar șapte câini au fost salvați

Publicat

pe data de

Un incendiu de vegetație uscată și deșeuri izbucnit astăzi, 17 august 2026, în grădina unei gospodării din localitatea Lalașinț s-a propagat la o casă de locuit.

Pompierii au intervenit timp de aproximativ șase ore, reușind să limiteze flăcările înainte ca acestea să ajungă la alte construcții din apropiere.

Apelul la numărul unic de urgență 112 a fost primit în jurul orei 15:00.

La fața locului au intervenit pompierii Secției Bârzava, cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD, sprijiniți de voluntarii Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență din Conop și Bârzava.

La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta generalizat la o casă de locuit, pe o suprafață de aproximativ 200 de metri pătrați. Flăcările au cuprins, totodată, vegetație uscată și diverse materiale combustibile — inclusiv anvelope, mobilier și deșeuri — pe o suprafață estimată la circa 5000 de metri pătrați.

Intervenția a fost una dificilă, întrucât incendiul amenința să se extindă la alte imobile aflate în proximitate.

Pe parcursul operațiunii, salvatorii au reușit să evacueze șapte câini din zona periculoasă și să îndepărteze o butelie aflată în apropierea focarului, eliminând astfel un risc suplimentar.

După aproximativ șase ore de acțiune susținută, incendiul a fost lichidat în limitele în care a fost găsit, fără propagare la alte construcții.

Advertisement

Echipajul SMURD a acordat îngrijiri medicale unei persoane care a suferit un atac de panică. După evaluarea medicală, aceasta a refuzat transportul la spital.

Potrivit concluziilor preliminare, cauza probabilă a incendiului a fost folosirea focului deschis în spații deschise.

Autoritățile reamintesc cetățenilor că arderea vegetației uscate și a deșeurilor poate produce incendii de amploare, mai ales în perioadele cu temperaturi ridicate și vânt.

 

Continuă să citești
Advertisement https://www.youtube.com/channel/UCwxMonu59J-L7etNEigwCnQ
Comentează

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *