Connect with us

Local

Combustibil furat din depourile CFR. 24 de percheziții și patru reținuți, în urma unui dosar de delapidare instrumentat la Arad

Publicat

pe data de

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul IPJ Arad, împreună cu un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, au efectuat marți, 23 iunie 2026, 24 de percheziții domiciliare și la sediul unei societăți, în cadrul unui dosar penal privind infracțiunea de delapidare.

Din cercetări a reieșit că mai multe persoane ar fi sustras combustibil din depozite și automotoare aparținând unui depou al Căilor Ferate Române.

Percheziţiile au vizat atât sediul societăţii, cât şi locuinţele unor angajaţi din municipiul Arad, Vladimirescu, Gurahonţ, Covăsânţ şi alte localităţi ale judeţului.

Concomitent, au fost puse în executare cinci mandate de aducere, pe numele a patru bărbaţi şi al unei femei, bănuiţi de implicare în activitatea infracţională.

În urma activităţilor, au fost ridicate 300 de litri de motorină şi 100 de litri de substanţă vâscoasă, posibil ulei mecanic, alături de mai multe recipiente folosite la transportul şi depozitarea combustibilului.

Faţă de cei patru bărbaţi a fost dispusă continuarea urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare, iar faţă de femeie, pentru complicitate la delapidare.

Toţi au fost conduşi la audieri, în urma cărora cei patru bărbaţi au fost reţinuţi.

La data de 24 iunie 2026, aceştia urmează a fi prezentaţi procurorului de caz, cu propuneri corespunzătoare.

Advertisement

La acţiune au participat, alături de poliţiştii Serviciului de Investigații Criminale, reprezentanţi ai Serviciului de Ordine Publică, Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, Poliţiei Municipiului Arad, poliţiilor orăşeneşti Sebiş şi Lipova, Serviciului Judeţean de Poliţie Transporturi, poliţişti criminalişti şi luptători ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale.

Potrivit IPJ Arad, punerea în mişcare a acţiunii penale este o activitate prevăzută de Codul de procedură penală care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă prezumţia de nevinovăţie.

Continuă să citești
Advertisement https://www.youtube.com/channel/UCwxMonu59J-L7etNEigwCnQ
Comentează

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *