Local
Incendiu la o casă din Arad, pe strada Prunului. Intervenție rapidă a pompierilor
Un incendiu a izbucnit vineri, 1 mai, la o casă situată pe strada Prunului din municipiul Arad. Flăcările s-au manifestat la nivelul terasei imobilului, pe o suprafață de aproximativ 50 de metri pătrați.
Pentru stingerea incendiului au intervenit de urgență pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad. La fața locului au fost mobilizate două autospeciale de stingere, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD.
Intervenția promptă a echipajelor a împiedicat extinderea flăcărilor la restul casei. Din fericire, evenimentul nu s-a soldat cu victime.
Pompierii acționează pentru îndepărtarea efectelor negative ale incendiului.
Totodată, echipajele verifică zona pentru identificarea eventualelor focare ascunse și lucrează la stabilirea cauzei probabile care a dus la izbucnirea incendiului.
Vom reveni cu detalii dacă autoritățile vor comunica noi informații.

