Connect with us

National

„Loverboy” din Timișoara, teroare și din spatele gratiilor. A continuat să-și exploateze victima din penitenciar

Publicat

pe data de

Procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Timișoara au reținut miercuri, 29 aprilie 2026, un bărbat de 23 de ani, aflat deja în închisoare pentru o altă faptă, pentru trafic de persoane.

Anchetatorii îl acuză că, timp de aproape un an și jumătate, și-a exploatat sexual victima prin metoda „loverboy”, supunând-o la violențe, amenințări și control psihologic total.

Șocant este că bărbatul ar fi continuat să primească bani de la victimă chiar și după ce a fost încarcerat.

Metoda „loverboy” și izolarea victimei
Conform actelor de urmărire penală, totul a început în septembrie 2024. Inculpatul a profitat de vulnerabilitatea tinerei și i-a creat convingerea unei relații sentimentale autentice și a unui viitor comun. Odată ce a câștigat atașamentul emoțional al victimei, a izolat-o de familie și prieteni.

Ulterior, sub pretextul fals că se vor angaja împreună în turism, a convins-o să-l însoțească în județele Bihor, Arad, Constanța și Timiș. Acolo, femeia a fost determinată să practice prostituția exclusiv în interesul material al bărbatului.

Control total, violență și 25 de zile de îngrijiri medicale

Anchetatorii arată că victima a fost ținută permanent sub control direct. Inculpatul îi dădea indicații exacte: ce prestații sexuale să ofere, cât să dureze întâlnirile și ce sume să ceară de la clienți.

Nemulțumit de sumele zilnice obținute de victimă – între 1.000 și 2.000 de lei – bărbatul a recurs la „acte de violență extreme”. Potrivit certificatului medico-legal emis de IML Timișoara, victima a suferit leziuni care au necesitat 25 de zile de îngrijiri medicale.

Advertisement

În ciuda agresiunilor, inculpatul a reușit să o convingă să revină și să continue prostituția. După noi episoade violente, tânăra a reușit totuși să fugă.

Șantaj cu imagini intime și evadare pe geamul de la baie

Presiunile nu s-au oprit. Bărbatul a amenințat-o că va publica imagini în care victima apărea în ipostaze indecente. În seara de 6 august 2025, a chemat-o la o adresă din Timișoara pentru a o determina să reia activitatea.

La întâlnire, a lovit-o din nou în mod repetat. Disperată, femeia a reușit să scape sărind pe geamul de la baia locuinței. Martorii au sunat la 112, iar victima a fost preluată de echipaje medicale. Noile leziuni au necesitat 7 zile de îngrijiri.

Control din penitenciar: bani și pachete trimise după gratii

Pentru încălcarea ordinului de protecție emis în favoarea victimei, bărbatul a fost încarcerat. Însă, spun procurorii, a păstrat „controlul rezidual” asupra tinerei.

Aflată într-o „profundă stare de dependență emoțională și atașament traumatic specific victimelor traficului de persoane”, aceasta a continuat să practice prostituția și să-i trimită bani la locul de deținere, precum și pachete. Situația ar fi continuat până în ianuarie 2026.

Propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile

Advertisement

Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Timiș a fost sesizat cu propunerea de arestare preventivă a inculpatului pentru 30 de zile.

Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara.

Precizări DIICOT

Reprezentanții DIICOT reamintesc că, pe parcursul cercetărilor, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

❗️❗️❗️
Dacă ești victimă a traficului de persoane sau cunoști pe cineva în această situație, poți suna anonim la Telverde 0 800 800 678 – linia națională antitrafic, disponibilă 24/7.

Continuă să citești
Advertisement https://www.youtube.com/channel/UCwxMonu59J-L7etNEigwCnQ
Comentează

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *