Connect with us

National

Percheziții pentru piraterie TV: Meciuri de fotbal transmise ilegal pe internet 

Publicat

pe data de

Acțiunea face parte din operațiunea JUPITER. Două mandate de aducere au fost puse în executare în orașul Bălcești. Prejudiciul, în curs de stabilire, vizează drepturi de autor și venituri din publicitate.

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IPJ Vâlcea au efectuat în această dimineață două percheziții domiciliare în orașul Bălcești, într-un dosar de piraterie audio-vizuală. Acțiunea s-a desfășurat în cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a Inspectoratului General al Poliției Române.

Perchezițiile au vizat domiciliul unei persoane fizice și sediul social al unei persoane juridice. Totodată, au fost puse în executare și două mandate de aducere.

Meciuri din campionate străine, transmise ilegal din 2022

Dosarul penal se află sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bălcești și vizează transmiterea ilegală, pe internet, a unor meciuri de fotbal protejate de drepturi de autor, precum și folosirea fără drept a unei mărci.

Din cercetări a reieșit că, începând cu anul 2022 și până în prezent, persoanele cercetate ar fi pus la dispoziția publicului, în mod ilegal, meciuri de fotbal dintr-un campionat din altă țară, prin intermediul unor platforme de streaming video.

Prejudiciu din abonamente și publicitate

Anchetatorii estimează că prejudiciul, aflat în curs de stabilire, a fost cauzat titularilor drepturilor de autor și de difuzare audio-vizuală. Acesta provine din neplata abonamentelor aferente vizionării acestor conținuturi, precum și a altor venituri conexe.

Advertisement

Totodată, din activitatea infracțională, persoanele implicate ar fi urmărit obținerea de venituri din publicitate. Concret, ar fi folosit platforme online care rulează reclame în timpul transmisiunilor piratate, monetizând astfel traficul generat de meciurile difuzate fără drept.

Sprijin de la Criminalistic și SAS

Activitățile au beneficiat de sprijinul Serviciului Criminalistic și al Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul IPJ Vâlcea. Polițiștii au ridicat probe și înscrisuri pentru continuarea cercetărilor.

Cercetările sunt continuate de polițiști, urmând ca, la finalizarea acestora, să fie dispuse măsurile legale.

Prezumția de nevinovăție

Reprezentanții IPJ Vâlcea precizează că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Operațiunea JUPITER vizează la nivel național combaterea infracțiunilor din sfera criminalității economico-financiare, inclusiv a celor care aduc atingere drepturilor de proprietate intelectuală.

Advertisement
Continuă să citești
Advertisement https://www.youtube.com/channel/UCwxMonu59J-L7etNEigwCnQ
Comentează

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *