Connect with us

National

În Vinerea Mare, salvatorii ieșeni alături de o familie greu încercată. Povestea unui incendiu care a schimbat destine

Publicat

pe data de

În Vinerea Mare, zi a reculegerii și a compasiunii, salvatorii ieșeni și-au îndreptat gândurile către o familie din județul Iași care trăiește, de aproape două luni, consecințele unui moment de tragedie.

O zi care ar fi trebuit să fie liniștită s-a transformat, pe 15 februarie 2026, într-un coșmar pentru o familie tânără din localitatea Măcărești, comuna Prisăcani.

În seara respectivă, locuința lor a fost cuprinsă de un incendiu violent. Pompierii Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Mihail Sturdza” Iași au ajuns rapid la fața locului, însă flăcările se manifestau deja generalizat, pe întreaga suprafață a casei – aproximativ 200 de metri pătrați. În câteva zeci de minute, tot ce familia construise în ani de muncă a fost mistuit de foc.

Tragedia a fost cu atât mai dureroasă cu cât un copil de doar trei ani a suferit arsuri la nivelul feței. Micuțul a fost preluat imediat de echipajul medical și transportat la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sfânta Maria” Iași, unde a primit îngrijiri de specialitate.

Astăzi, în Vinerea Mare, salvatorii l-au revăzut. Cu mâinile bandajate și obrajii încă marcați de arsuri, copilul este însă vioi, atent la fiecare gest de joacă, iar zâmbetul lui timid a devenit un semn de speranță pentru toți cei care i-au fost alături în aceste săptămâni.

Pentru familie, însă, drumul este abia la început. Casa a fost distrusă complet, bunurile au dispărut în flăcări, iar liniștea unui cămin s-a transformat într-o luptă zilnică pentru reconstrucție. În spatele fiecărei intervenții rămân povești, oameni și destine care se schimbă într-o clipă.

În astfel de momente, solidaritatea unei comunități devine esențială. Fiecare gest – o donație, un obiect oferit, o mână întinsă – poate însemna un pas spre normalitate pentru cei care au pierdut totul.

Salvatorii ieșeni transmit un mesaj de recunoștință tuturor celor care aleg să fie aproape de familiile aflate în nevoie: Împreună, putem transforma durerea în speranță. Fiecare gest contează!

Advertisement

În Vinerea Mare, compasiunea capătă greutate, iar sprijinul devine o formă de vindecare.

 

Continuă să citești
Advertisement https://www.youtube.com/channel/UCwxMonu59J-L7etNEigwCnQ
Comentează

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *