De ce ne rugăm „în Numele Domnului Isus” 

Există în rugăciunea creștină un gest tainic, aproape instinctiv, prin care sufletul se așază în fața lui Dumnezeu: rostirea Numelui lui Isus- ca o punte care se întinde între Cer și inimă.

Când spunem „în Numele Domnului Isus”, nu rostim doar un cuvânt, ci ne așezăm într-o prezență, într-o relație, într-o promisiune…

Scriptura spune că El este „mijlocitorul între Dumnezeu și oameni” (1 Timotei 2:5), iar această imagine nu vorbește despre distanță, ci despre apropiere.

Isus nu stă între noi și Tatăl ca o barieră, ci ca o lumină care ne însoțește, ca o mână care ne conduce, ca o voce care ne spune: „Nu ești singur când vii înaintea Lui.”

A te ruga în Numele Lui înseamnă a recunoaște că drumul spre Dumnezeu nu îl deschidem noi, ci El, cu blândețe și har.

În noaptea în care ucenicii erau tulburați și neliniștiți, Isus le-a spus: „Orice veți cere de la Tatăl, în Numele Meu, vă va da” (Ioan 16:23). Era o promisiune rostită nu din autoritate rece, ci din iubire. Ca și cum ar fi vrut să le lase o cheie pentru toate ușile care urmau să se închidă în fața lor.

„Cereți și veți căpăta, pentru ca bucuria voastră să fie deplină” (Ioan 16:24) — nu o bucurie trecătoare, ci una care se naște din încredere, din apropiere, din certitudinea că rugăciunea nu se pierde în aer, ci ajunge acolo unde trebuie.

În limbajul biblic, numele unei persoane era însăși ființa ei. De aceea, când Pavel spune „orice faceți… să faceți totul în Numele Domnului Isus” (Coloseni 3:17), el vorbește despre o așezare a vieții sub lumina Lui, despre o armonizare a inimii cu voia Lui.

A te ruga în Numele Lui înseamnă a te lăsa purtat de caracterul Lui, de bunătatea Lui, de felul în care El privește lumea și oamenii.

Rugăciunea în Numele Lui este și o mărturisire a harului: „Prin har ați fost mântuiți… este darul lui Dumnezeu” (Efeseni 2:8).

Nu venim înaintea Tatălui pentru că suntem vrednici, ci pentru că suntem iubiți. Evrei 4:16 ne invită să ne apropiem „cu deplină încredere de scaunul harului”, iar această încredere nu se sprijină pe noi, ci pe El. Când spunem „în Numele lui Isus”, recunoaștem că nu merităm, dar suntem primiți; nu suntem perfecți, dar suntem îmbrățișați, iubiți…

Și poate cea mai frumoasă imagine este aceea a perdelei din Templu, care „s-a rupt în două, de sus până jos” (Marcu 15:38) în clipa morții Lui. A fost ca și cum cerul ar fi tras cortina dintre Dumnezeu și om, lăsându-ne să intrăm fără teamă, fără intermediar omenesc, fără distanță. Drumul spre Tatăl a devenit liber, iar acest drum poartă un singur nume: Isus.

În aceeași seară, El le-a spus ucenicilor: „Acum sunteți plini de întristare, dar Eu vă voi vedea iarăși, inima vi se va bucura și nimeni nu vă va răpi bucuria voastră” (Ioan 16:22).

Rugăciunea în Numele Lui este legată de această bucurie care nu poate fi furată, pentru că ea nu vine din răspunsurile primite, ci din prezența Celui care ascultă.

De aceea ne rugăm în Numele Domnului Isus: pentru că în Numele Lui se adună harul, apropierea, pacea, iertarea, lumina și bucuria.

Pentru că atunci când rostim Numele Lui, nu facem altceva decât să ne așezăm acolo unde suntem primiți, ascultați și iubiți.