National
Accident între un autotren și un autoturism
Pompierii de la Stația Vânju Mare au intervenit astăzi în localitatea Punghina, unde un autotren și un autoturism au fost implicate într-un accident rutier. La fața locului au fost trimise o autospecială de stingere și un echipaj SMURD.
Primele informații transmise de reprezentanții ISU Mehedinți indicau prezența a două persoane implicate, ambele conștiente și cooperante.
Ulterior, echipajele au confirmat că în eveniment au fost implicate trei persoane, dintre care două au necesitat evaluare medicală. Pompierii au asigurat și măsurile de prevenire a incendiilor, având în vedere impactul și prezența autotrenului.
În cele din urmă, cele două persoane evaluate de echipajele medicale au refuzat transportul la spital.
Pompierii au rămas în zonă pentru finalizarea măsurilor specifice și pentru asigurarea perimetrului până la degajarea carosabilului.

