Local
Incendiu puternic la un garaj din Pecica. Pompierii au intervenit rapid/ GALERIE FOTO
Un incendiu a izbucnit miercuri, în jurul prânzului, la o locuință situată pe strada 306 din orașul Pecica.
Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Arad, către locul evenimentului au fost trimise de urgență forțe din cadrul Detașamentului de Pompieri Arad.
La intervenție au participat două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD, sprijinite de Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Pecica, care a ajuns rapid la fața locului.
La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta generalizat la un garaj cu o suprafață de aproximativ 60 de metri pătrați. SVSU Pecica a reușit să localizeze flăcările înainte ca acestea să se extindă la alte construcții, iar pompierii militari au continuat acțiunile pentru lichidarea completă a focului.
Din fericire, nu au fost înregistrate victime, au precizat reprezentanții ISU Arad. Cauza probabilă a incendiului urmează să fie stabilită după finalizarea intervenției și a cercetărilor specifice.
Operațiunea a rămas în dinamică la momentul transmiterii informațiilor.
UPDATE
Incendiul a fost lichidat în limitele găsite iar cauza probabilă a izbucnirii incendiului a fost stabilită ca fiind: scurtcircuitul electric.





