Connect with us

Local

Telefon pierdut, recuperat cu promptitudine de jandarmii arădeni la Festivalul Toamnei

Publicat

pe data de

Un gest de vigilență și implicare din partea jandarmilor arădeni a adus liniște unei participante la Festivalul Toamnei din municipiul Arad.

În această seară, în timpul misiunii de asigurare a ordinii publice, un echipaj aflat în patrulare în zona Parcului Pădurice a observat un telefon mobil uitat pe o bancă.

Dispozitivul, evaluat la aproximativ 3000 de lei, părea abandonat. Jandarmii au verificat telefonul în încercarea de a identifica proprietarul, iar în acel moment acesta a fost apelat. Răspunsul a venit rapid: o femeie în vârstă de 68 de ani, aflată în apropiere și vizibil îngrijorată, își căuta bunul pierdut.

Cu ajutorul apelului primit, jandarmii au reușit să o contacteze și să-i înapoieze telefonul. Femeia le-a mulțumit pentru sprijinul acordat și pentru promptitudinea cu care au acționat.

Jandarmeria Arad transmite un mesaj de responsabilizare către cetățeni: „Recomandăm tuturor participanților la evenimente publice să acorde o atenție sporită bunurilor personale. Aglomerația poate favoriza pierderea acestora, iar vigilența este esențială.”

 

 

Continuă să citești
Advertisement https://www.youtube.com/channel/UCwxMonu59J-L7etNEigwCnQ
Comentează

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *