National
Accident rutier pe DN 1, în zona Avrig: un pieton rănit
La data de 5 iunie, în jurul orei 01:40, polițiștii rutieri au intervenit în urma unui apel la 112, la un accident produs pe DN 1, în dreptul kilometrului 282+750, în zona localității Avrig.
Potrivit primelor verificări, un bărbat în vârstă de 65 de ani, din Ploiești, aflat la volanul unei autoutilitare, a acroșat un pieton în vârstă de 50 de ani, din Avrig, care se deplasa pe lângă bicicletă. Accidentul s-a petrecut în apropierea intersecției cu DJ 105F.
La scurt timp după impact, o a doua autoutilitară, condusă pe același sens de mers de către un bărbat de 45 de ani, tot din Ploiești, a lovit bicicleta aflată pe carosabil.
Cei doi șoferi au fost testați pentru consum de alcool și substanțe interzise, rezultatele fiind negative în ambele cazuri.
În urma incidentului, pietonul a suferit vătămări corporale și a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale. Polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate circumstanțele producerii accidentului.
Foto reprezentativă: rol ilustrativ.

