Connect with us

National

A condus fără permis și s-a ales cu dosar penal 

Publicat

pe data de

Astăzi, 23 aprilie 2025, în jurul orei 02:20, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, polițiștii din cadrul Secției nr.13 Poliție Rurală Smârdioasa au oprit pentru control un autovehicul care circula pe D.J. 506, pe raza comunei Cervenia.

Din verificările efectuate în bazele de date ale Poliției Române, s-a stabilit faptul că bărbatul, în vârstă de 36 de ani, din comuna Cervenia, care ar fi condus autovehiculul, nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, cercetările fiind continuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Zimnicea.

Foto: arhivă, cu rol ilustrativ.