Connect with us

Local

Amenzi de peste 30.000 de lei pentru nerespectarea regulilor de circulație, aplicate de polițiștii arădeni

Publicat

pe data de

Poliţiştii rutieri şi de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad au continuat acţiunile pe şoselele arădene, principala misiune a acestora fiiind creșterea gradului de siguranță rutieră, dar și depistarea și îndepărtarea din trafic persoanelor care conduc sub influența băuturilor alcoolice sau a drogurilor, cu viteză excesivă sau neadaptată, care depășesc neregulamentar și, în general, care săvârșesc abateri în trafic de natură să genereze accidente rutiere.

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au desfășurat mai multe acțiuni pentru prevenirea cauzelor generatoare de accidente cu consecințe grave, precum și pentru conștientizarea, de către participanții la trafic, a pericolelor la care se expun, prin nerespectarea regulilor de circulație.

Ca urmare a neregulilor constatate, au fost sancționați 105 participanți la trafic, cu amenzi în valoare totală de aproximativ 31.600 de lei. Dintre aceștia, 17 au depășit viteza legală de deplasare, reprezentând un posibil pericol pentru siguranța rutieră. 39 de persoane au fost testate cu aparatele din dotare.

Polițiștii au reținut 4 permise de conducere și au retras certificatele de înmatriculare a 5 autovehicule care nu respectau normele legale.

IPJ Arad: „Recomandăm tuturor participanților la trafic să respecte regulile de circulație și să adopte un comportament preventiv în deplasări.”

Advertisement
Continuă să citești
Advertisement
Comentează

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *