Local
Incendiu la o casă din Groșeni. Intervenţia de stingere a durat aproximativ 7 ore

În data de 15 aprilie 2025, în jurul orei 01:15, pompierii militari arădeni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă din localitatea Groșeni.
Pentru misiune au fost alocate forțe și mijloace din cadrul Detașamentelor de Pompieri Sebiș și Ineu, cu trei autospeciale de stingere, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime și o ambulanță SMURD.
Ruxandra Ioana Klein, purtător de cuvânt ISU Arad: „La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta prin ardere generalizată la nivelul casei și al anexei gospodărești, pe o suprafață de aproximativ 300 de metri pătrați, precum și la anexele gospodăriilor învecinate. După aproximativ 7 ore de intervenție susținută a pompierilor, incendiul a fost localizat și lichidat în limitele găsite, fiind protejate casele aflate în imediata vecinătate. Intervenția a fost dificilă din cauza observării și anunțării cu întârziere a incendiului, precum și din cauza vântului puternic, care întreținea flăcările. În urma incendiului, casa și anexa au fost afectate în totalitate, iar cele două anexe învecinate au fost afectate pe o suprafață de aproximativ 60, respectiv 70 de metri pătrați. Din fericire, nu s-au înregistrat victime, proprietarii imobilelor reușind să se autoevacueze în condiții de siguranță, fără a necesita îngrijiri medicale.”
Cauza probabilă a producerii incendiului a fost stabilită ca fiind coșul de fum izolat necorespunzător față de materialele combustibile.
În acest sens, pompierii militari arădeni vă recomandă să respectați măsurile de prevenire a incendiilor cauzate de coșurile de fum:
❗Coșurile de fum trebuie verificate, reparate și curățate periodic (obligatoriu la începutul sezonului rece), de către persoane specializate și autorizate în acest sens;
❗În podurile clădirilor, coșurile trebuie tencuite atât pe interior, cât și pe exterior și date cu var, pentru a putea observa cu ușurință eventualele fisuri prin care ar putea ieși scântei ce pot constitui surse de aprindere, mai ales dacă în apropiere se află materiale combustibile;
❗Coșurile de fum trebuie izolate față de elementele combustibile ale planșeelor prin îngroșarea zidăriei de cărămidă a coșului cu 25 de centimetri; în spațiul dintre coș și planșeu se recomandă introducerea unui strat de materiale necombustibile;
❗La trecerea prin acoperiș, trebuie păstrată o distanță de cel puțin 10 centimetri între fața exterioară a zidăriei coșului și elementele combustibile ale acoperișului;
❗Nu este permis ca în coșuri să fie încastrate elemente combustibile ale acoperișului, planșeului etc.;
❗Gurile de evacuare ale coșurilor de fum din clădirile cu învelitori combustibile trebuie prevăzute cu dispozitive de protecție împotriva scânteilor (grătare din sârmă);
❗Este interzisă folosirea improvizațiilor la burlanele metalice de evacuare a fumului, mai ales a celor cu coturi multiple, montate pe lângă pereți sau materiale combustibile.