National
Peste 1.400 situații de urgență la nivel național

În ultimele 24 de ore, pompierii militari au fost prezenți la datorie pentru asigurarea intervenției imediate la cele peste 1.400 situații de urgență produse la nivel național.
Din totalul misiunilor înregistrate, o pondere de aproape 85% a constat în acordarea măsurilor de prim ajutor de către echipajele SMURD, în urma cărora mai bine de 1.200 de persoane au fost asistate medical.
Concomitent cu misiunile de prim ajutor, ieri, pompierii au acționat pentru stingerea celor 50 de incendii izbucnite pe întreg teritoriul țării, prevenind astfel extinderea flăcărilor la vecinătăți și limitând pagubele materiale.
Tot în cursul zilei de ieri, salvatorii au gestionat și alte 166 de misiuni pentru protecția comunităților și a bunurilor acestora, iar pe timpul intervențiilor desfășurate, 5 persoane aflate în situații critice au fost salvate.