Connect with us

National

Cercetați penal după ce au furat un cal

Publicat

pe data de

În data de 31 martie 2025, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 6 Găneasa, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina, au reținut un tânăr bănuit de săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

În fapt, la data de 30 martie 2025, în jurul orei 23:00, polițiștii au fost sesizați de către un bărbat din localitatea Grădinari cu privire la sustragerea unei cabaline de pe un teren extravilan.

În urma activităților investigativ-operative desfășurate, polițiștii au identificat, în apropierea căii ferate din localitatea Strejești, doi tineri care conduceau o cabalină ce corespundea semnalmentelor furnizate de persoana vătămată.

La vederea polițiștilor, aceștia au abandonat cabalina și au încercat să fugă. Unul dintre ei, un tânăr de 17 ani, din orașul Piatra-Olt, a fost prins și imobilizat, iar cel de-al doilea a reușit să se sustragă.

Bunul sustras a fost recuperat și restituit proprietarului.

Advertisement

În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

În urma verificărilor, a fost identificat și cel de-al doilea tânăr, în vârstă de 22 de ani, din orașul Piatra-Olt.

După administrarea probatoriului, la data de 31 martie 2025, pe numele tânărului de 22 de ani a fost emisă o ordonanță de reținere pentru 24 de ore, iar acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Olt.

Față de tânărul de 17 ani, procurorul de caz a dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.

Cercetările sunt continuate pentru stabilirea întregii situații de fapt și dispunerea măsurilor legale.

Advertisement

***

Precizăm că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, inclusiv de prezumția de nevinovăție.

Continuă să citești
Advertisement
Comentează

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *