Connect with us

National

VIDEO/ Reținut de polițiști după ce a încălcat ordinul de protecție provizoriu, de două ori, în aceeași zi

Publicat

pe data de

Ieri, 27 martie 2025, în jurul orei 15:00, polițiștii din cadrul Poliției orașului Dărmănești au depistat în flagrant delict, un bărbat de 50 ani, în timp ce se afla în curtea locuinței concubinei sale deși îi era interzis acest lucru printr-un ordin de protecție provizoriu, emis de polițiști la data de 26 martie 2025, după ce bărbatul ar fi agresat-o pe femeie și pe fiul lor.

Cel în cauză a fost condus la sediul poliției pentru audieri, în cauză fiind întocmit dosar penal privind comiterea infracțiunii de încălcarea măsurilor dispuse prin ordin de protecție provizoriu.

Tot ieri, în jurul orei 18.00, o patrulă de ordine publică l-a depistat din nou în flagrant delict pe bărbatul de 50 de ani, în fața porții locuinței concubinei.

După administrarea probatoriului, cel în cauză a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în arestul I.P.J. Bacău.

Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de încălcarea măsurilor dispuse prin ordin de protecție provizoriu și violență în familie.

Advertisement
Continuă să citești
Advertisement
Comentează

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *