National
IALOMIȚA: Reținut de polițiști după ce și-a amenințat concubina

Polițiștii din cadrul Secției nr. 2 Poliție Rurală Grivița au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat de 30 de ani, din județul Buzău, bănuit de comiterea infracțiunii de amenințare.
În seara zilei de 19 martie 2025, polițiștii au fost sesizați de o femeie, de 25 de ani, din comuna Traian, cu privire la faptul că, fostul său concubin, un bărbat, de 30 de ani, ar fi apelat-o telefonic și i-ar fi adresat amenințări, provocându-i acesteia o stare de temere.
Potrivit IPJ Ialomița: „La fața locului s-au deplasat de urgență polițiștii, care au reușit interceptarea autoturismului cu care bărbatul se deplasa spre locuința concubinei sale, și întrucât a devenit violent în limbaj și comportament a fost condus la sediul secției de poliție. Cu ocazia controlului efectuat în interiorul autoturismului, polițiștii au identificat un obiect tăietor înțepător, care a fost ridicat în vederea continuaării cercetărilor. Față de bărbat, a fost emis un ordin de protecție provizoriu, pentru o perioadă de 5 zile. În baza probatoriului administrat, polițiștii l-au reținut pe acesta, pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă inspectoratului.”
Foto: rol ilustrativ.