Connect with us

Local

„Eliberează-ți mintea. Trăiește autentic!” – Aradul a marcat Ziua Internațională împotriva consumului și abuzului de droguri

Publicat

pe data de

Parcul Mihai Eminescu a devenit, pentru o zi, un spațiu al conștientizării, al dialogului și al solidarității, găzduind prima ediție a evenimentului dedicat Zilei Internaționale împotriva consumului și abuzului de droguri.

Sub mesajul puternic „Eliberează-ți mintea. Trăiește autentic!”, participanții au fost invitați să reflecteze asupra pericolelor consumului de substanțe și să descopere alternative sănătoase de viață.

Evenimentul a fost organizat în parteneriat cu Penitenciarul Arad, Centrul de Sănătate Mintală și pentru Prevenirea Adicțiilor Arad, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Arad, Centrul Cultural Județean Arad, Club Leo Maris Arad, Club Rotary și Patronatul Național Român – Filiala Arad, reunind instituții publice, organizații civice și voluntari într-un efort comun de prevenție și educație.

Deși ziua a fost marcată de un cod portocaliu de caniculă, atmosfera din parc a fost animată de entuziasmul celor prezenți: organizatori, voluntari, artiști și vizitatori care au ales să fie parte dintr-un demers cu impact social real.

Standurile tematice, activitățile interactive și momentele artistice au oferit participanților ocazia de a învăța, de a se exprima și de a se conecta într-un cadru sigur și deschis.

Organizatorii au transmis mulțumiri tuturor celor care au fost prezenți, subliniind că prevenția începe cu dialogul și cu implicarea fiecăruia dintre noi.

Prin acest eveniment, Aradul s-a alăturat comunității internaționale care, în fiecare an, pe 26 iunie, își reafirmă angajamentul pentru o societate mai conștientă, mai empatică și mai liberă de dependențe.

 

Advertisement
Continuă să citești
Advertisement https://www.youtube.com/channel/UCwxMonu59J-L7etNEigwCnQ
Comentează

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *