Connect with us

Local

Dezinsecție în Arad: Acțiuni planificate pentru luna iunie

Publicat

pe data de

În perioada 2-6 iunie 2025, Primăria Municipiului Arad organizează operațiuni de dezinsecție pe domeniul public și privat, având ca scop combaterea țânțarilor adulți, larvelor și căpușelor.

Tratamentele vor fi aplicate dacă vremea permite, începând cu seara zilei de 4 iunie 2025. În caz de condiții meteorologice nefavorabile, acțiunile vor fi amânate sau extinse.

Intervențiile programate

Distrugerea larvelor de țânțari se va efectua dimineața, începând cu ora 04:30, prin pulverizare ULV în zone umede, precum: malurile Râului Mureș, lacuri, bălți, canale și parcuri.

Combaterea țânțarilor adulți va avea loc pe timp de noapte, între 21:30 – 04:30, în spațiile verzi ale municipiului, prin termonebulizare.

Tratamente contra căpușelor, pentru prevenirea răspândirii bolilor, se vor aplica dimineața devreme, începând cu 04:30, în parcuri și zone verzi dense.

Combaterea artropodelor se va desfășura ziua, în spațiile interioare administrate de Consiliul Local.

Substanțele folosite:

Advertisement

✅ Deltatim Plus– contra căpușelor;

✅ VectoBac WG– tratament antilarvar;

✅ Cymina® Ultra– combaterea țânțarilor.

Aceste produse sunt certificate de Ministerul Sănătății și nu afectează oamenii, animalele sau mediul.

Recomandări: Evitați zonele de pulverizare pe durata intervențiilor!

Apicultorii sunt sfătuiți să protejeze stupii, mutându-i în afara ariei de stropire.

Primăria Arad solicită implicarea cetățenilor, asociațiilor de locatari și agenților economici în acțiunile de dezinsecție, pentru a preveni reinfestarea orașului.

 

Advertisement

 

Continuă să citești
Advertisement https://www.youtube.com/channel/UCwxMonu59J-L7etNEigwCnQ
Comentează

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *