Connect with us

Local

Tratamente împotriva țânțarilor, în Arad, în perioada 1-2 septembrie. Primăria recomandă evitarea zonelor în timpul intervențiilor

Publicat

pe data de

Primăria Municipiului Arad anunță o nouă acțiune de dezinsecție împotriva țânțarilor adulți și de combatere a artropodelor, programată pentru 1 și 2 septembrie 2026. Intervențiile vor începe marți seara, de la ora 21:00, și vor continua miercuri, până la finalizarea lucrărilor.

Acțiunea va debuta cu tratamentele terestre, de tip spațial, destinate combaterii țânțarilor adulți. Acestea vor fi efectuate în zonele cu vegetație și în spațiile deschise de pe domeniul public și privat al municipiului, inclusiv în parcuri, spații verzi, zonele de pe malul lacurilor și alte suprafețe similare.

Aplicarea substanțelor se va realiza prin termonebulizare, iar intervențiile vor include și spațiile deschise aparținând persoanelor fizice și juridice, aflate de-a lungul aliniamentelor stradale sau în imediata vecinătate a zonelor în care se desfășoară tratamentele.

Tratamente și în spațiile interioare

În același interval sunt programate și acțiuni de dezinsecție a suprafețelor interioare, pentru combaterea artropodelor. Aceste lucrări vor fi efectuate pe timpul zilei, în locații aflate în proprietatea publică a Municipiului Arad și administrate de Consiliul Local al Municipiului Arad.

Pentru combaterea țânțarilor adulți va fi utilizat Cymina® Ultra, iar pentru combaterea căpușelor, Deltatim® Plus. Potrivit Primăriei Arad, ambele produse sunt avizate de Ministerul Sănătății și, utilizate conform instrucțiunilor, nu prezintă pericol pentru populație, animale sau mediu.

Arădenii sunt sfătuiți să evite zonele în timpul pulverizării

Pentru prevenirea eventualelor incidente, autoritățile le recomandă cetățenilor să evite staționarea și tranzitarea zonelor în care se desfășoară lucrările de pulverizare.

Advertisement

În cazul unei expuneri accidentale la insecticidul Cymina® Ultra, recomandările transmise de Direcția de Sănătate Publică prevăd spălarea imediată și abundentă cu apă a ochilor sau a pielii, în funcție de tipul contactului, iar dacă apar simptome sau acestea persistă, solicitarea asistenței medicale. În cazul inhalării, persoana expusă trebuie scoasă la aer curat, iar dacă apar dificultăți de respirație este necesară solicitarea ajutorului medical. În situația înghițirii accidentale, trebuie apelat imediat la medic, iar provocarea vărsăturilor se face numai la indicația acestuia.

Pentru Deltatim® Plus, în cazul contactului cu pielea se recomandă îndepărtarea hainelor contaminate și spălarea zonei cu multă apă și săpun. În cazul contactului cu ochii, aceștia trebuie clătiți cu apă timp de cel puțin 15 minute. Dacă apar iritații sau alte simptome, este recomandat consultul medical. În caz de inhalare, persoana trebuie îndepărtată din zona de expunere și scoasă la aer curat.

Apicultorii trebuie să își protejeze stupii

O atenție deosebită este solicitată apicultorilor. Aceștia trebuie să ia toate măsurile necesare pentru protejarea familiilor de albine, inclusiv relocarea stupilor în afara zonelor în care se efectuează tratamentele.

Autoritățile precizează că, în cazul în care aceste măsuri nu sunt luate, nu își asumă responsabilitatea pentru eventualele prejudicii produse familiilor de albine.

Autoritățile recomandă și intervenții pe proprietățile private

Pentru ca acțiunea de combatere să fie cât mai eficientă și pentru a limita reapariția focarelor, Primăria recomandă persoanelor fizice și juridice, asociațiilor de proprietari și agenților economici să efectueze, în paralel, propriile acțiuni de dezinsecție pe proprietățile private.

Sunt vizate în special curțile, subsolurile, depozitele și zonele în care se poate acumula apă stagnantă, acestea putând favoriza dezvoltarea țânțarilor.

Advertisement

Programul intervențiilor poate fi modificat sau prelungit în funcție de condițiile meteorologice.

Continuă să citești
Advertisement https://www.youtube.com/channel/UCwxMonu59J-L7etNEigwCnQ
Comentează

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *