Local
Intervenție rapidă a SAJ Arad în urma unui accident de muncă grav la Zarand. Un bărbat de 52 de ani, amputat la mâna stângă, a fost preluat de elicopterul SMURD
Arad, 28 august 2026, ora 8:25 – Serviciul de Ambulanță Județean Arad a mobilizat resurse operative extinse în localitatea Zarand, după ce un bărbat în vârstă de 52 de ani a suferit o amputație traumatică la nivelul membrului superior stâng, în urma unui accident de muncă.
Pentru gestionarea optimă a cazului, echipajele medicale au intervenit prompt, asigurând asistența de urgență necesară la fața locului. La solicitare au fost trimise:
– echipajul medical de urgență B2 de la Substația Ineu;
– echipajul SMURD Criș;
– elicopterul SMURD, dislocat de la punctul de operare Caraș-Severin, care a preluat pacientul pentru transport aeromedical de urgență către un centru clinic superior.
Potrivit informațiilor transmise de SAJ Arad, pacientul este conștient și stabil din punct de vedere hemodinamic și respirator, beneficiind de manevrele medicale de specialitate până la preluarea acestuia pe calea aerului.
Autoritățile medicale anunță că vor reveni cu detalii privind evoluția stării de sănătate a pacientului.
Foto reprezentativă: rol ilustrativ.

