Local
Acțiune de amploare împotriva cerșetoriei în municipiul Arad
Polițiștii Biroului de Ordine Publică din cadrul IPJ Arad au desfășurat, miercuri, 10 iunie, o acțiune de prevenire și combatere a cerșetoriei în municipiul Arad, vizând totodată gestionarea situației persoanelor fără adăpost.
64 de persoane legitimate, 17 conduse la adăpost
Pe parcursul acțiunii au fost legitimate 64 de persoane. Dintre acestea, 17 persoane fără adăpost au fost transportate la Adăpostul de noapte, iar 10 persoane surprinse apelând la mila publicului au fost conduse la unități medicale pentru evaluare și îngrijire.
36 de sancțiuni contravenționale
Acțiunea s-a soldat cu aplicarea a 36 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 15.500 de lei.
Intervenție comună a mai multor instituții
La activitate au participat, alături de polițiștii Biroului de Ordine Publică, reprezentanți ai Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad și ai Poliției Locale Arad.
Autoritățile precizează că astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare.

