Local
Trei șoferi depistați în Nădlac și Arad circulând neregulamentar
În ultimele 48 de ore, polițiștii Serviciului Rutier și ai structurilor teritoriale au constatat mai multe abateri grave de la legislația rutieră.
Pe DN 7, în orașul Nădlac, a fost oprit pentru control un bărbat de 35 de ani, din județul Constanța. Acesta conducea un autoturism cu număr de înmatriculare fără valabilitate pe teritoriul României.
Tot în Nădlac, polițiștii au depistat un cetățean bulgar, în vârstă de 75 de ani, care conducea un autoturism fără drept de circulație în România.
Al treilea caz a fost înregistrat pe Calea Radnei din municipiul Arad, unde polițiștii Secției 2 Micălaca au oprit un tânăr de 27 de ani, din Pecica. Acesta se afla la volanul unui autoturism având expirată valabilitatea numărului de înmatriculare provizoriu.
Pentru toate cele trei situații, polițiștii au întocmit dosare penale pentru săvârșirea de infracțiuni la regimul circulației rutiere pe drumurile publice.

