Local
Cadavru descoperit în râul Mureș, în apropiere de Pecica. Intervin pompierii militari
Pompierii militari arădeni intervin sâmbătă după-amiază pentru degajarea unui cadavru din râul Mureș, în zona localității Pecica.
La fața locului acționează un echipaj din cadrul Detașamentului Arad, cu o autospecială de teren dotată cu barcă de salvare, pentru a facilita accesul pe apă și recuperarea trupului.
Operațiunea este în desfășurare, iar autoritățile urmează să stabilească identitatea persoanei și circumstanțele în care aceasta a ajuns în apă.
Poliția va prelua cazul pentru cercetări, conform procedurilor legale.
Victima este de sex feminin.
Comunicat oficial IPJ ARAD- Cadavrul unei femei, găsit pe Mureș
La data de 18 aprilie 2026, în jurul orei 17:40, prin 112, a fost sesizată prezența unui cadavru, pe Mureș, în zona localității Pecica.
La fața locului s-au deplasat pompierii ISU Arad, care au recuperat trupul neînsuflețit.
Din primele verificări, este vorba de o femeie, și nu sunt indicii cu privire la săvârșirea unei fapte penale.
Cadavrul a fost transportat la Serviciul Județean de Medicină Legală, pentru stabilirea cauzei decesului și a identității femeii.

