National
Punct de trecere temporar deschis pe pista de biciclete Timișoara – Serbia. Vezi PROGRAMUL și ACTELE NECESARE
La inițiativa Consiliului Județean Timiș, în colaborare cu autoritățile române și sârbe, va fi deschis temporar un punct de trecere a frontierei în zona comunei Uivar, județul Timiș.
Acesta va funcționa pe pista de biciclete amenajată de-a lungul canalului Bega, între Timișoara (România) și Zrenjanin (Serbia).
🕒 Programul de funcționare:
– 28–29 martie: 08:00–20:00
– 25–26 aprilie: 08:00–20:00
– 02–03 mai: 08:00–20:00
– 7–10 mai: 08:00–20:00
– 29–31 mai: 08:00–20:00 (inclusiv traversare pe apă)
Scopul acestei deschideri temporare este de a facilita mobilitatea transfrontalieră și de a sprijini participarea la evenimente culturale desfășurate pe ambele maluri ale canalului Bega, în România și Serbia.
Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara anunță că au fost luate toate măsurile necesare pentru desfășurarea în condiții de siguranță a formalităților de trecere a frontierei, atât pentru participanții la evenimente, cât și pentru turiști.
Documente necesare pentru trecerea în Serbia:
– carte de identitate sau pașaport;
– pentru minori: toate documentele legale necesare ieșirii din țară, conform legislației în vigoare.

