Connect with us

Local

Neactualizarea domiciliului poate aduce amenzi de până la 1.000 de lei. Peste 1.300 de sancțiuni aplicate în Arad în 2025

Publicat

pe data de

Peste 1.300 de sancțiuni au fost aplicate în cursul anului 2025 în municipiul Arad pentru neactualizarea adresei de domiciliu sau reședință în actul de identitate, potrivit datelor furnizate de Serviciul Evidența Persoanelor din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Arad.

Amenzile au vizat persoanele care nu au respectat prevederile OUG nr. 97/2005 (republicată) privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români.

Ce spune legea

Autoritățile reamintesc principalele obligații legale pe care cetățenii trebuie să le respecte:

Un singur domiciliu și o singură reședință

Cetățenii români își pot stabili sau schimba domiciliul ori reședința, însă nu pot avea simultan mai mult de un domiciliu și o singură reședință.
Persoanele care dețin mai multe locuințe pot opta pentru adresa la care locuiesc efectiv (art. 26).

Reședința – locuința secundară

Reședința se înscrie la cerere, atunci când o persoană locuiește mai mult de 15 zile la o altă adresă decât cea de domiciliu (art. 31).

Advertisement

Cine este exceptat

Nu au obligația înscrierii reședinței persoanele care locuiesc temporar în altă parte:
– în interes de serviciu
– în scop turistic
– în perioada internării într-o unitate sanitară (art. 32)

Obligațiile proprietarilor

Proprietarii care găzduiesc persoane ce nu au înscrisă în actul de identitate adresa la care locuiesc efectiv trebuie să se prezinte în termen de 15 zile la Serviciul Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor Arad, împreună cu persoana găzduită, pentru primirea în spațiu (art. 36).

Schimbarea domiciliului sau înscrierea reședinței

Persoanele care locuiesc la o altă adresă decât cea din buletin trebuie să solicite actualizarea datelor în termen de 15 zile de la mutare și să ceară înscrierea în cartea de imobil la președintele asociației de proprietari (art. 39).

Obligații suplimentare pentru proprietari
Legea nr. 196/2018 privind asociațiile de proprietari prevede că orice modificare în situația locativă trebuie comunicată în scris, în termen de 10 zile, președintelui asociației.

Amenzi de până la 1.000 de lei

Advertisement

Neactualizarea domiciliului sau neînscrierea în cartea de imobil poate fi sancționată cu amenzi de până la 1.000 de lei.
Important de menționat: sancțiunea poate fi aplicată în mod repetat, până la intrarea în legalitate.

 

Continuă să citești
Advertisement https://www.youtube.com/channel/UCwxMonu59J-L7etNEigwCnQ
Comentează

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *