Connect with us

National

Accident rutier în Piața Cipariu din Cluj-Napoca: o femeie a fost transportată la spital

Publicat

pe data de

Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj‑Napoca au intervenit astăzi la un accident rutier produs în Piața Cipariu, unde două autoturisme și un autobuz au fost implicate într-o coliziune.

La sosirea echipajelor operative, pompierii au găsit în interiorul unuia dintre autoturisme o femeie care necesita sprijin pentru a fi extrasă în siguranță, pentru a evita agravarea unor posibile leziuni. Aceasta nu era încarcerată, însă a fost asistată medical la fața locului. Totodată, un bărbat a primit îngrijiri din partea paramedicilor.

Persoanele aflate în autobuz nu au necesitat îngrijiri medicale.

În urma evaluării medicale, femeia a fost transportată la spital pentru investigații suplimentare.

Echipajele au acționat pentru acordarea primului ajutor, asigurarea zonei și gestionarea în siguranță a traficului până la finalizarea intervenției.

 

 

Continuă să citești
Advertisement https://www.youtube.com/channel/UCwxMonu59J-L7etNEigwCnQ
Comentează

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *