Local
Jandarmii arădeni au acordat primul ajutor unui bărbat rănit într-un complex comercial
Un bărbat în vârstă de 63 de ani a fost salvat de jandarmii arădeni după ce a căzut pe scările rulante dintr-un complex comercial din municipiu, în cursul zilei de ieri, în jurul orei 18.00.
Incidentul s-a produs brusc, iar victima s-a aflat pentru câteva momente în stare de inconștiență.
Jandarmii aflați în zonă au intervenit imediat, au retras bărbatul într-un spațiu ferit de aglomerație și l-au așezat în poziție de siguranță, evaluându-i starea și solicitând sprijin medical de urgență.
Pe durata intervenției, aceștia au monitorizat constant victima și au asigurat perimetrul pentru a preveni alte incidente.
La scurt timp, un echipaj al Serviciului de Ambulanță a preluat bărbatul și l-a transportat la Unitatea de Primiri Urgențe Arad, unde urmează să fie supus investigațiilor medicale de specialitate.
Intervenția promptă a jandarmilor a contribuit la stabilizarea victimei până la sosirea personalului medical, evitând agravarea situației.

