International
Pompierii români în misiune internațională: sprijin pentru Grecia în lupta cu incendiile de pădure
În perioada 1 august – 15 septembrie 2025, România participă activ la programul european de pre-poziționare pentru stingerea incendiilor de pădure, organizat de Direcția Generală pentru Protecție Civilă Europeană și Operațiuni de Ajutor Umanitar (DG ECHO).
Modulul românesc, format din 40 de pompieri militari și nouă mijloace tehnice specializate, a fost dislocat în regiunea Attica, Grecia, pentru a sprijini autoritățile elene în gestionarea riscului crescut de incendii, în special în contextul nivelului de alertă 3, prognozat pentru data de 4 august.
Misiuni desfășurate:
– Patrulare și recunoaștere în zonele cu risc ridicat;
– Exerciții tactice pe teren dificil;
– Monitorizarea focarelor și intervenții rapide în caz de izbucnire a incendiilor.
Solidaritate europeană în acțiune
Programul, finanțat de Uniunea Europeană, reunește echipe operative din România, Austria, Cehia, Franța, Republica Moldova și Bulgaria, ca parte a unei strategii comune de prevenire și limitare a incendiilor de pădure în sudul Europei.

