Marți-despre lume

Marți, despre lume: Rusia și incertitudinile consecvenței

Publicat

pe data de

După mai bine de patru ani de război cu Kievul și după ce Rusia a cucerit aproape întregul teritoriu din Ucraina revendicat prin actul unilateral al unei anexări ilegale lucrurile nu par deloc, așa cum tinde să creadă majoritatea analiștilor, să rămână într-un blocaj perpetuu în ceea ce privește atingerea obiectivului general al Moscovei asumat politic încă înainte de debutul războiului din Ucraina și adoptat formal prin documentul trimis de Kremlin cancelariilor occidentale în decembrie 2021.

Dincolo de problemele grave în plan militar și dincolo de absența unui traseu clar al diverselor contexte de negociere, formale sau informale, în care Rusia s-a angajat cu Occidentul, astăzi, totuși, există cel puțin două certitudini pe care niciun analist onest nu le poate ignora.

Pacea imposibilă, războiul imposibil

Mai întâi, în pofida volumului uriaș al pierderilor umane și materiale, Rusia a reușit să ocupe aproape întreaga suprafață a teritoriilor revendicate prin actul unilateral și ilegal de anexare asumat de Kremlin.

Nimeni vreodată nu ar putea contesta eroismul Ucrainei și nici voința de fier a Kievului de a nu ceda niciun centimetru pătrat de teritoriu fără luptă, dar, în mod similar, nimeni nu ar putea contesta vreodată nici determinarea Rusiei de a nu ceda la rândul ei și de a-și urmări cu consecvență obiectivele politice și militare adoptate la Kremlin în Ucraina.

Iar situația actuală din teren, cu avansul lent dar constant al Rusiei, este una dintre certitudinile ce nu pot fi, din păcate, contestate de nimeni.

În al doilea rând, tot în pofida dificultăților uriașe întâmpinate pe câmpul de luptă și contrar unor așteptări inițiale care au mizat pe slăbirea Rusiei, cu toate consecințele care ar fi putut să decurgă de aici, este de asemenea absolut evident și faptul că Rusia nu a renunțat nici la eforturile de a încerca să-și atingă toate obiectivele generale, în plan politic și militar, așa cum erau acestea transmise către marile capitale ale Occidentului în decembrie 2021.

Pe scurt, Rusia a dat dovadă de acțiune combinată, militară și politică, într-un mod pe deplin consecvent cu propriile obiective, concrete și punctuale, asumate încă de la bun început.

Advertisement

Kremlinul nu pare să fi dat nici măcar un singur pas înapoi întrucât nu a avut niciun fel de ezitări în menținerea unor scopuri punctuale extreme și declarate la vedere.

Tocmai din acest motiv putem constata că Rusia a fost, din păcate pentru Occident, consecventă cu ea însăși pe tot parcursul anilor de război din Ucraina.

Astfel, oricine poate constata cu ochiul liber, faptul că Rusia nu a renunțat nici astăzi la pretențiile sale cu privire la atingerea unor obiective individuale pe plan politic și militar, pretenții care depășesc cu mult cadrul și limitele în care se desfășoară războiul din Ucraina.

Dar ce pretenții contextuale are de fapt Kremlinul și cum pot fi acestea sistematizate în datele lor fundamentale? Sunt acestea strict punctuale sau ele reprezintă părți ale unui scop politic unic și fundamental pentru Rusia?

Privirea rece a Kremlinului și iluziile Occidentului

Contrar unor poncife deja tocite în bavardajul presei internaționale, presă împotmolită în obsesia perspectivelor și în vertijul detaliilor, toate obiectivele Rusiei în raport cu acțiunile Occidentului pot fi, în general, subsumate unui singur scop, adică pot fi reduse la o singură obsesie a Kremlinului în raport cu întreaga lume occidentală.

Astfel, unicul obiectiv al Rusiei pe termen lung este acela de a stopa și, dacă va putea, de a determina retragerea lumii occidentale de pe aliniamentul la care aceasta a ajuns acum.

Asta pentru că acest aliniament reprezintă acum un avans mult prea mare al Occidentului, o apropiere mult prea periculoasă față de frontierele naturale și istorice ale Maicii Rusia.

Advertisement

Iar această venire mult prea aproape a Occidentului față de Rusia reprezintă, în viziunea Kremlinului, un pericol existențial absolut pentru însăși supraviețuirea Rusiei pe termen lung.

Nu este neapărat vorba despre vreun pericol iminent al prăbușirii statalității ruse ci, mai degrabă, despre un tip cu totul aparte de amenințare, o amenințare ce poate degrada, eroda și eviscera până la neant nucleul mentalității ruse, nucleu aflat la baza organizării în profunzime a societății rusești.

Tocmai aici se află cel mai mare pericol posibil pentru Rusia întrucât avansul lumii occidentale spre leagănul geografic și spiritual al Rusiei istorice poate determina prăbușirea din interior a Rusiei, poate conduce, într-un timp istoric scurt în viziunea Kremlinului, la modificarea și la alterarea configurației societății ruse printr-o adaptare artificială a acesteia la modul occidental de funcționare.

Acest tip de pericol, care nu se confundă neapărat cu unul de tip militar, reprezintă în realitate cel mai sensibil și cel mai acut semnal de alarmă pentru Kremlin.

În ceea ce privește atingerea obiectivului de a stopa avansul Occidentului către nucleul istoric al Rusiei agenda Kremlinului a cunoscut în ultimii ani modificări minore de cerințe impuse ca și condiții pentru obținerea atât a unei păci convenabile Rusiei în Ucraina cât și pentru obținerea ulterioară a unui acord de durată cu Occidentul.

Aici pot fi amintite câteva dintre aceste solicitări la care Kremlinul nu a renunțat niciodată.

În termeni concreți Rusia a cerut, printre altele, retragerea NATO pe aliniamentul din 1997, blocarea accesului Ucrainei în NATO și, în general, retragerea infrastructurii militare a NATO cât mai departe de frontiera occidentală a Rusiei.

Iar recent, la Abu Dhabi, Kremlinul a mers mai departe cu aceste pretenții solicitând demilitarizarea țărilor baltice, federalizarea Republicii Moldova și retragerea Finlandei din NATO!

Advertisement

Această obsesie a Kremlinului de a îndepărta fizic cât mai mult posibil Occidentul de frontierele naturale ale Rusiei a configurat dintotdeauna mentalul colectiv rus și a determinat din adâncime linia generală a politicii externe ruse de-a lungul secolelor.

Kremlinul nu va renunța niciodată la această obsesie iar Occidentul ar trebui să fie complet lipsit de iluzii în acest sens.

Indiferent cât de mici vor fi câștigurile Rusiei în încercarea de a pune în practică acest obiectiv general de a ține Occidentul la distanță acestea vor putea avea în timp un efect cumulativ și vor consolida convingerea Kremlinului că niciodată nu va trebui să renunțe la voința de a-și atinge obiectivul.

Un fel de încrâncenare rece și constantă pare să domine mintea conducătorilor Rusiei, un soi de obsesie a cărei rigiditate pare să devină propriul conținut și de care Occidentul trebuie să fie conștient.

Escaladarea ca pericol perpetuu și incertitudinile consecvenței

Să fim realiști, Kremlinul știe foarte bine că Occidentul, cel puțin în acest context și la acest moment istoric, nu va da curs pretențiilor și solicitărilor sale.

Asta pentru că Rusia recunoaște faptul că nicio cancelarie occidentală nu va accepta vreodată să-i ofere concesii dacă aceste concesii ar însemna spulberarea actualei arhitecturi de securitate din Europa și dacă ele vor aduce Rusia mai aproape fizic, în teren, la propriu, de nucleul istoric al lumii occidentale europene.

Dar, totuși, în același timp, Kremlinul mai știe la rândul său, un lucru.

Advertisement

Astfel, Rusia este pe deplin conștientă și de faptul că, indiferent de refuzul constant al Occidentului de a-i menaja susceptibilitățile, acesta va fi obligat la scara timpului istoric să-și adapteze constant acțiunile în acord cu obsesia Kremlinului de a încerca să-l țină la distanță.

Asta deoarece Rusia nu va abandona niciodată obiectivul și idealul politic general de a înainta constant spre vest.

Aici nu este vorba doar despre o raționalitate pur militară, celebrul concept de adâncime strategică de care Rusia are nevoie în eventualitatea unor noi invazii pe teritoriul său ci și despre beția ideologică a mesianismului rusesc.

Simplificând, dacă nu obține ceea ce dorește atunci Rusia va continua să reprezinte o amenințare constantă pentru lumea occidentală.

Tocmai consecvența Rusiei de a nu renunța la obsesia identificării unei amenințări de tip existențial la adresa ei din partea Occidentului va genera nu doar incertitudini permanente pentru cancelariile occidentale ci va menține vie, pe termen istoric nedefinit, posibilitatea sumbră a escaladării militare, va transforma această potențialitate într-o opțiune permanent credibilă și, în principiu cel puțin, într-un posibil scenariu apocaliptic terminal pentru ambele părți.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Te-ar putea interesa

Exit mobile version