National

Acțiune de amploare în Iași: peste 80 de polițiști au verificat persoane, mașini și firme

Publicat

pe data de

Peste 80 de polițiști, alături de jandarmi și reprezentanți ai Inspectoratului General pentru Imigrări, au desfășurat o amplă acțiune de control pe raza municipiului Iași, în noaptea de 13 spre 14 noiembrie. În urma verificărilor, au fost legitimate peste 1.000 de persoane, controlate sute de autovehicule și aplicate 163 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproape 109.000 de lei.

Acțiunea s-a desfășurat în intervalul orar 20:00–04:00 și a avut ca obiectiv menținerea ordinii și siguranței publice, prevenirea faptelor antisociale și identificarea persoanelor care încalcă legea.

Polițiștii au urmărit, totodată, respectarea normelor privind paza și protecția bunurilor și valorilor, precum și prevenirea și combaterea abaterilor la regimul circulației rutiere. Pentru depistarea șoferilor care conduc sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive, au fost utilizate aparate radar, alcooltest și drugtest.

Peste 1.000 de persoane legitimate și 163 de sancțiuni

Bilanțul controalelor indică 1.072 de persoane legitimate, 378 de autovehicule verificate și 42 de unități economice controlate. De asemenea, au fost efectuate 422 de testări pentru depistarea consumului de alcool.

În urma neregulilor constatate, polițiștii au aplicat 163 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 108.968 de lei. Dintre acestea, 106 au vizat încălcări ale OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, 37 au fost aplicate în baza Legii 61/1991, privind normele de conviețuire socială și ordinea și liniștea publică, 12 au vizat nerespectarea HG 301/2012, iar șapte au fost aplicate în baza Legii 333/2003, privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor. O altă sancțiune a fost aplicată pentru o abatere distinctă.

Totodată, au fost reținute două permise de conducere și retrase nouă certificate de înmatriculare.

La acțiune au participat polițiști din structurile de ordine publică, rutieră, investigații criminale și investigarea criminalității economice, luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale, polițiști din cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări și jandarmi ieșeni.

Advertisement

Reprezentanții IPJ Iași anunță că astfel de acțiuni vor continua, scopul declarat fiind creșterea siguranței comunității și prevenirea faptelor care pot afecta ordinea publică.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Te-ar putea interesa

Exit mobile version