Local

Aradul găzduiește reuniunea Comitetului de Monitorizare a Programului Regional Vest. Aproape 70% din bugetul de investiții al orașului provine din fonduri europene

Publicat

pe data de

Municipiul Arad găzduiește, în perioada 11–12 noiembrie, cea de-a VIII-a reuniune a Comitetului de Monitorizare a Programului Regional Vest 2021–2027, eveniment organizat de Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest (ADR Vest), în calitate de Autoritate de Management.

Întâlnirea are loc în Sala Ferdinand a Primăriei Municipiului Arad și reunește reprezentanți ai Comisiei Europene, ai autorităților publice, precum și ai instituțiilor și organizațiilor partenere implicate în implementarea programului regional.

Unul dintre punctele de interes ale reuniunii îl reprezintă prezentarea investițiilor realizate în municipiul Arad cu sprijinul fondurilor europene. Participanții au ocazia să analizeze proiecte care au contribuit la modernizarea infrastructurii urbane, îmbunătățirea serviciilor publice și dezvoltarea mobilității, cu efecte directe asupra calității vieții locuitorilor.

Totodată, reuniunea constituie un prilej de evaluare a stadiului implementării Programului Regional Vest 2021–2027, a progresului proiectelor finanțate și a perspectivelor de dezvoltare ale regiunii.

Călin Bibarț: „Aproape 70% din bugetul de investiții provine din fonduri europene”

Primarul municipiului Arad, Călin Bibarț, a subliniat importanța finanțărilor europene pentru dezvoltarea orașului și a evidențiat ponderea acestora în bugetul local.

„Ne bucurăm că municipiul Arad a fost ales să găzduiască această reuniune importantă, care ne oferă ocazia de a prezenta proiectele realizate cu fonduri europene și transformările pe care aceste investiții le-au adus orașului nostru. La Arad, importanța fondurilor europene nu o demonstrăm doar prin declarații, ci mai ales prin rezultate concrete.

Dezvoltarea orașului din ultimii ani s-a bazat în mare măsură pe atragerea și utilizarea acestor finanțări, iar obiectivul nostru este să continuăm în aceeași direcție și în anii următori. Câteva cifre din bugetul municipiului pentru acest an sunt relevante în acest sens: aproape 70% din bugetul total este destinat investițiilor, iar aproximativ 70% din bugetul de investiții provine din fonduri europene”, a declarat edilul.

Advertisement

Acesta a arătat că finanțările europene au avut un rol important în ritmul de modernizare al municipiului și a mulțumit conducerii ADR Vest și echipelor implicate pentru colaborarea instituțională.

Primarul a evidențiat, de asemenea, dificultățile administrative și birocratice care însoțesc implementarea proiectelor europene, exprimându-și dorința de consolidare a parteneriatului cu ADR Vest și de valorificare a viitoarelor oportunități de finanțare.

„Fondurile europene au contribuit decisiv la schimbarea Aradului și trebuie să rămână un motor important al dezvoltării sale și în anii care urmează”, a mai transmis Călin Bibarț.

Găzduirea reuniunii oferă municipiului Arad ocazia de a-și prezenta proiectele de dezvoltare în fața reprezentanților instituțiilor europene și regionale, dar și de a consolida dialogul instituțional necesar atragerii și implementării finanțărilor europene.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Te-ar putea interesa

Exit mobile version