National
Șase mistreți au murit după ce au fost loviți de o mașină
Un accident rutier în care au fost implicate mai multe animale sălbatice s-a produs marți seara, 10 noiembrie, pe drumul național 1H, între localitățile Vârșolț și Pericei, din județul Sălaj. Șase mistreți au murit în urma impactului cu un autoturism.
Potrivit informațiilor transmise de polițiști, apelul la 112 a fost înregistrat în jurul orei 20:02, iar la fața locului au intervenit polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Crasna.
Din primele verificări a reieșit că un bărbat în vârstă de 30 de ani, din județul Bistrița-Năsăud, conducea un autoturism pe DN 1H, din direcția Vârșolț către Pericei, moment în care ar fi intrat în coliziune cu mai multe animale sălbatice care se aflau pe partea carosabilă.
În urma impactului, toate cele șase exemplare de mistreț au murit.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Polițiștii au întocmit documentele specifice, iar animalele moarte au fost preluate de un reprezentant al Asociației Județene a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Sălaj.