National
Două grupări de traficanți, destructurate de DIICOT: una condusă de o femeie, cealaltă de un lider aflat în arest preventiv
Anchetatorii au indisponibilizat aproximativ 1,4 kilograme de substanță psihoactivă NEP. Grupările ar fi acționat din iulie 2025, în zone din Capitală cunoscute pentru consumul de droguri.
Procurorii DIICOT – Structura Centrală și polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București au efectuat, miercuri, 28 octombrie, 11 percheziții domiciliare în municipiul București și în județul Ilfov, într-un dosar care vizează constituirea unui grup infracțional organizat, operațiuni ilegale cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive și deținerea de droguri de risc și mare risc pentru consum propriu, fără drept.
Potrivit anchetatorilor, cercetările vizează două grupări care s-ar fi constituit în Capitală începând din iulie 2025, cu scopul de a obține câștiguri importante din comercializarea substanțelor stupefiante.
O grupare coordonată de o femeie, cu 15 membri
Din probele administrate până în prezent a rezultat că, până în octombrie 2026, o femeie ar fi coordonat activitatea unei grupări formate din alte 14 persoane, implicate în deținerea și comercializarea unei substanțe cunoscute sub denumirea NEP, susceptibilă de a avea efecte psihoactive.
Substanțele ar fi fost distribuite în mai multe locații din sectoarele 1 și 4 ale Capitalei, prin intermediul membrilor grupării. Potrivit DIICOT, lidera s-ar fi ocupat de procurarea, porționarea și ambalarea produselor, precum și de organizarea vânzării către consumatori.
Substanțele pregătite pentru comercializare erau transportate în pliculețe din plastic autosigilante, iar membrii implicați în distribuție aveau și sarcina de a colecta banii încasați și de a-i remite coordonatoarei.
Activitatea punctelor de distribuție ar fi fost supravegheată de persoane din eșalonul secund al grupării. Acestea ar fi monitorizat vânzările, ar fi dat indicații celor care comercializau substanțele și, în anumite situații, ar fi vândut direct către consumatori.
Pentru a încerca să evite depistarea de către autorități, membrii grupării ar fi transportat substanțele către locurile de distribuție folosind curse de taxi alese aleatoriu.
A doua grupare ar fi continuat activitatea sub coordonarea unui lider încarcerat
Ancheta a scos la iveală și existența unei a doua grupări, alcătuite din șase membri, care ar fi acționat în aceleași zone din București.
Potrivit procurorilor, aceasta ar fi fost coordonată de un bărbat aflat în arest preventiv într-un alt dosar. Cu ocazia vizitelor, acesta ar fi stabilit împreună cu alți doi membri detalii privind procurarea și comercializarea substanțelor, prețurile de vânzare, împărțirea profitului și alte aspecte legate de activitatea grupării.
Coordonarea efectivă a operațiunilor ar fi revenit unei femei, membră a familiei liderului. Aceasta s-ar fi ocupat de procurarea, porționarea, ambalarea și punerea în vânzare a substanțelor către consumatori, având atribuții și în colectarea și gestionarea sumelor obținute.
Aproximativ 1,4 kilograme de substanță psihoactivă, indisponibilizate
Pe parcursul cercetărilor, anchetatorii au indisponibilizat sute de doze de produs psihoactiv NEP, cantitatea totală a substanței ridicate fiind de aproximativ 1,4 kilograme.
În urma celor 11 percheziții domiciliare efectuate miercuri, audierile persoanelor vizate se desfășoară la sediul DIICOT – Structura Centrală.
Acțiunea beneficiază de sprijinul polițiștilor din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București și al jandarmilor din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.
Persoanele cercetate beneficiază de prezumția de nevinovăție și de toate drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală pe întreaga durată a procesului penal.