Local
Peste 1.500 de sesizări privind mașini abandonate în Arad. Câte vehicule au fost ridicate și câte au ajuns în domeniul privat al municipiului
Peste 1.500 de sesizări și autosesizări privind autovehicule abandonate sau fără stăpân au fost gestionate de Poliția Locală Arad în perioada 2024–2026. Verificările au dus, în sute de cazuri, la eliberarea domeniului public fără intervenția autorităților, însă pentru zeci de mașini a fost necesară ridicarea și depozitarea acestora.
Potrivit datelor transmise de Poliția Locală Arad, în intervalul analizat au fost înregistrate 1.570 de sesizări și autosesizări referitoare la autovehicule abandonate sau fără stăpân aflate pe domeniul public al municipiului.
Sute de mașini au fost mutate de proprietari
În urma verificărilor efectuate, 756 de autovehicule au fost notificate pentru eliberarea domeniului public.
În 711 cazuri, demersul autorităților a fost suficient pentru ca proprietarii sau deținătorii legali să mute autovehiculele în spații private.
Pentru alte 45 de autovehicule, care au rămas pe domeniul public după expirarea termenelor prevăzute de Legea nr. 421/2002 privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate, s-a dispus ridicarea acestora.
Operațiunea a fost realizată cu sprijinul RECONS S.A., vehiculele fiind transportate și depozitate în spațiul special amenajat al Primăriei Municipiului Arad de pe strada Păstorului nr. 25, în zona Dosoftei FN/Iuliu Maniu FN.
Din totalul autovehiculelor gestionate în perioada analizată, 92 au fost încadrate în categoria vehiculelor fără stăpân.
Alte 58 de autovehicule au fost declarate abandonate sau fără stăpân
Poliția Locală Arad gestionează și autovehiculele ridicate ca urmare a încălcării prevederilor Codului Rutier sau ale O.G. nr. 21/2002 privind gospodărirea localităților urbane și rurale.
Acestea sunt depozitate într-un spațiu aflat în proprietatea Municipiului Arad. În situația în care proprietarii nu le revendică într-un termen de cel puțin șase luni de la data ridicării, vehiculele pot fi declarate abandonate sau fără stăpân, în condițiile legii.
În perioada analizată, 58 de autovehicule au fost încadrate în această categorie.
Dintre acestea, până în prezent, 54 de autovehicule abandonate sau fără stăpân au fost introduse în domeniul privat al Municipiului Arad, în vederea valorificării, cu respectarea procedurilor legale.
233 de mașini sunt încă în procedură
Nu toate cazurile au ajuns însă în etapa ridicării.
În prezent, 233 de autovehicule sunt în lucru, fiind notificate pentru eliberarea domeniului public. Pentru acestea nu s-a împlinit încă termenul de șase luni de la data notificării, prevăzut de Legea nr. 421/2002 pentru ca autovehiculele să poată fi încadrate, în condițiile legii, în categoria celor abandonate.
Alte 21 de autovehicule sunt somate, termenul legal de 10 zile fiind deja împlinit, însă acestea se află în continuare pe domeniul public.
581 de cazuri, soluționate fără notificarea proprietarilor
Datele Poliției Locale arată și că 581 de autovehicule au fost soluționate fără să mai fie necesară notificarea sau somarea proprietarilor.
În această categorie intră atât mașinile mutate în spații private în urma comunicării directe dintre polițiștii locali și proprietari sau deținătorii legali, cât și situațiile în care verificările au stabilit că prevederile Legii nr. 421/2002 nu sunt aplicabile.
Poliția Locală Arad continuă verificările și procedurile privind autovehiculele abandonate sau fără stăpân, cu respectarea etapelor și termenelor prevăzute de legislația în vigoare, obiectivul fiind eliberarea domeniului public de vehiculele care nu mai sunt utilizate și ocupă spațiile destinate circulației sau parcării.