National
30 DE ANI DE CURAJ LA BEIUȘ. Pompierii sărbătoresc Ziua Secției cu porți deschise și un bilanț impresionant: peste 700 de misiuni în acest an
La 5 octombrie 1996 era inaugurat, în municipiul Beiuș, noul sediu al subunității de pompieri. De atunci, data de 5 octombrie a devenit Ziua Secției de Pompieri Beiuș – o zi cu dublă semnificație anul acesta, când se împlinesc 30 de ani de la acel moment.
O istorie care, de fapt, a început mult mai devreme, spre sfârșitul anului 1940, cu doar 19 cadre – un subofițer comandant și 18 militari în termen. Unitatea a trecut prin transformări, a fost mutată la un moment dat la Curtea de Argeș, a devenit formațiune civilă, pentru ca la 1 august 1994 să fie reînființată și, doi ani mai târziu, să primească sediul în care funcționează și astăzi, pe strada Piața Samuil Vulcan nr. 17.
Astăzi, Secția de Pompieri Beiuș înseamnă siguranță pentru aproximativ 49.000 de bihoreni din 86 de localități, răspândite pe o suprafață de 1.230 de kilometri pătrați.
Ziua Porților Deschise – luni, 5 octombrie
Pentru a marca aniversarea, pompierii beiușeni își deschid porțile pentru comunitate.
Luni, 5 octombrie, între orele 10.00 – 14.00, la sediul subunității, sunt așteptați copii, părinți, bunici și toți cei care vor să cunoască oamenii din spatele uniformei.
Evenimentul este organizat și în contextul Zilei Internaționale pentru Reducerea Riscului Dezastrelor și al Zilei Informării Preventive, marcată pe 13 octombrie.
Vizitatorii vor putea vedea îndeaproape tehnica de intervenție, echipamentele folosite la incendii, accidente și dezastre, vor învăța tehnici de prim ajutor care pot salva o viață și vor primi sfaturi despre cum să se protejeze în fața situațiilor de urgență. Nu vor lipsi exercițiile demonstrative – cele mai așteptate de cei mici.
Bilanț de foc: 746 de misiuni în 9 luni
Cifrele vorbesc cel mai bine despre munca pompierilor din Beiuș. De la începutul anului și până la 1 octombrie, aceștia au intervenit în 746 de misiuni.
Din total:
– 124 intervenții pentru stingerea incendiilor
– 469 misiuni de prim ajutor calificat și descarcerare
– 11 misiuni de asistență a persoanelor aflate în dificultate
– 6 intervenții pentru salvarea animalelor
– 61 de exerciții și recunoașteri în teren
În urma acestor intervenții, au fost salvate / evacuate 10 persoane din incendii, iar bunuri în valoare de aproximativ 17.000.000 de lei au fost protejate de flăcări.