National

Doi bărbați, reținuți după perchezițiile într-un dosar de înșelăciune cu un prejudiciu de peste 1,1 milioane de euro/GALERIE FOTO

Publicat

pe data de

Doi cetățeni români, de 64 și 47 de ani, au fost reținuți luni, 21 septembrie, de procurorii DIICOT – Structura Centrală, într-un dosar privind constituirea unui grup infracțional organizat și înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată.

Reținerea celor doi vine după cele cinci percheziții domiciliare efectuate în București și în localitățile Mogoșoaia, Ciolpani și Buftea, într-o cauză în care anchetatorii investighează un presupus mecanism de fraudare a unor oameni de afaceri, prin promisiunea obținerii unor finanțări de milioane de euro.

Peste 1,1 milioane de euro, prejudiciul unei persoane vătămate

Potrivit procurorilor, în septembrie 2021, cei doi cetățeni români și un cetățean italian, în vârstă de 56 de ani, ar fi constituit un grup infracțional organizat, coordonat de bărbatul de 64 de ani.

Anchetatorii susțin că membrii grupării s-ar fi prezentat drept oameni de afaceri prosperi și administratori ai unor societăți străine, pretinzând că pot facilita accesul la finanțări acordate de instituții bancare din străinătate.

Pentru obținerea banilor, victimelor li s-ar fi solicitat constituirea unor garanții bănești.

În cazul documentat de procurori, o persoană vătămată ar fi fost convinsă că poate obține o finanțare de 6 milioane de euro, condiționată de depunerea unei garanții. În acest context, aceasta ar fi transferat peste 1 milion de euro.

Ulterior, după ce i s-ar fi comunicat că finanțarea poate fi majorată la 15 milioane de euro, cu condiția constituirii unei garanții suplimentare, victima ar mai fi transferat 100.000 de euro.

Advertisement

Prejudiciul total indicat de anchetatori depășește 1,1 milioane de euro.

Sisteme de bruiaj și documente suspectate a fi false, ridicate la percheziții

În urma perchezițiilor desfășurate luni, anchetatorii au ridicat mai multe mijloace de probă.

Printre acestea se numără sisteme de bruiaj, înscrisuri, dispozitive de stocare a datelor, precum și documente de identitate – două pașapoarte și o legitimație – despre care există suspiciunea că ar fi false. Documentele urmează să fie expertizate.

Probele ridicate urmează să fie analizate în cadrul anchetei penale.

Procurorii cer arestarea preventivă

După reținerea celor doi inculpați, procurorii DIICOT urmează să sesizeze judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului București cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Activitățile judiciare sunt desfășurate împreună cu polițiștii Direcției de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.

Advertisement

Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei și ai Direcției Generale de Jandarmerie a Municipiului București.

DIICOT precizează că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de toate drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Citește și:

https://gazetalocala.ro/2026/09/21/perchezitii-intr-un-dosar-de-inselaciune-cu-un-prejudiciu-de-peste-11-milioane-de-euro/

Galerie foto:

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Te-ar putea interesa

Exit mobile version