Local

Iustin Cionca: Etapa I a renovării energetice a fostului Spital Municipal din Arad a fost finalizată

Publicat

pe data de

Consiliul Județean Arad a aprobat, în ședință de îndată, Devizul general actualizat la terminarea lucrărilor pentru obiectivul de investiții „Renovare energetică moderată a clădirii Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad” – Etapa I.

Președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, a anunțat finalizarea primei etape a lucrărilor de renovare energetică a fostului Spital Municipal, pe care o descrie drept „cea mai amplă transformare din ultimii 250 de ani” prin care a trecut această unitate medicală.

O investiție de aproape 40 de milioane de lei

Valoarea finală a investiției se ridică la 39.468.087 lei, inclusiv TVA. Din această sumă, 15.334.872 lei reprezintă cheltuieli eligibile finanțate prin PNRR, în timp ce 24.133.191 lei sunt cheltuieli neeligibile suportate din bugetul Județului Arad.

Lucrările au vizat atât modernizarea și eficientizarea clădirilor, cât și infrastructura tehnică necesară funcționării acestora în condiții moderne și de siguranță.

Ce a presupus Etapa I

Potrivit președintelui Cionca, în această etapă au fost executate lucrări complexe, printre care:

– Reabilitarea termică a corpurilor C6 și C7, inclusiv intervenții asupra fațadelor;
– Consolidare și intervenții structurale la Corpul C7;
– Amenajarea și modernizarea completă a subsolului Corpului C7;
– Reamenajarea zonelor de acces la Corpul C7 și îmbunătățirea accesibilității pentru persoanele cu dizabilități.

Advertisement

De asemenea, proiectul a cuprins modernizarea rețelelor de apă și canalizare, a instalațiilor de încălzire, răcire, ventilare și climatizare, precum și modernizarea infrastructurii electrice și realizarea instalațiilor de curenți slabi, inclusiv infrastructura voce-date, rack-uri și cablare structurată.

Au mai fost realizate lucrări pentru sistemele de detecție, semnalizare și alarmare la incendiu, instalațiile de hidranți, sistemul de control acces, sistemul de supraveghere video, precum și infrastructura necesară pentru gaze medicale – oxigen, aer comprimat și vacuum medical.

Investiția a inclus și realizarea unei stații de dezinfecție a apelor uzate provenite din zona de boli infecțioase, împreună cu instalațiile tehnologice aferente, precum și montarea a trei stații de încărcare rapidă pentru autovehicule electrice.

Urmează Etapa a II-a

Iustin Cionca a precizat că lucrările nu se opresc aici. În prezent se află în procedură de licitație contractul pentru execuția lucrărilor de renovare și reabilitare a spațiilor din interiorul Corpului C7, la etajele 1 și 2, în vederea conformării acestora la cerințele prevăzute de legislația în vigoare.

Investiția viitoare va include amenajarea de grupuri sanitare în fiecare salon, compartimentările necesare pentru desfășurarea activității medicale, precum și refacerea instalațiilor de încălzire, tratare a aerului și răcire, alături de alte instalații necesare funcționării corespunzătoare a spațiilor medicale.

„Investițiile realizate în ultimii ani schimbă fundamental condițiile în care se desfășoară actul medical în sistemul de sănătate publică arădean. Astăzi, putem spune că Spitalul Județean este mai modern, mai sigur și mai performant decât oricând în istoria sa recentă”, a transmis președintele Consiliului Județean Arad.

Advertisement

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Te-ar putea interesa

Exit mobile version