National

Liderul conducea din penitenciar o grupare de droguri cu structură piramidală. Cum funcționa rețeaua descoperită de DIICOT

Publicat

pe data de

Șase persoane, arestate preventiv într-un dosar de trafic de droguri de mare risc la Constanța. Drogurile erau aduse din Olanda prin firme de curierat

Șase persoane cercetate într-un dosar de trafic de droguri de mare risc și constituirea unui grup infracțional organizat au fost arestate preventiv, în urma unei anchete desfășurate de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Constanța, împreună cu polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța.

Măsura a fost dispusă la data de 21 august 2026 de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Constanța, care a admis propunerea formulată de procurorii DIICOT.

Persoanele sunt cercetate pentru constituirea unui grup infracțional organizat, trafic internațional de droguri de mare risc, trafic intern de droguri de mare risc și efectuarea, fără drept, de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive.

Grupare coordonată din penitenciar

Potrivit probelor administrate în cauză, în februarie 2026, un bărbat de 35 de ani, aflat încarcerat într-un penitenciar din municipiul București, ar fi constituit, împreună cu alte două persoane – o femeie, membră a familiei sale, și un bărbat – o grupare de criminalitate organizată.

Scopul grupării ar fi fost obținerea unor importante sume de bani din comercializarea de substanțe stupefiante.

Ulterior, alte două persoane ar fi aderat la gruparea care, potrivit anchetatorilor, a funcționat până la intervenția organelor judiciare, la 20 august 2026.

Advertisement

Procurorii susțin că gruparea avea o structură de tip piramidal și era coordonată din penitenciar de către bărbatul de 35 de ani, considerat lider. Acesta ar fi stabilit obiectivele grupării, modul de operare, precum și modalitățile de procurare, comercializare și împărțire a banilor obținuți din vânzarea drogurilor.

Drogurile, comandate din străinătate și introduse în România prin curierat

În eșalonul secund al grupării s-ar fi aflat o femeie care ar fi avut rolul de intermediar între lider și ceilalți membri. Potrivit anchetatorilor, aceasta ar fi comandat din străinătate și ar fi achitat, inclusiv prin utilizarea unor monede virtuale, drogurile și substanțele psihoactive.

Substanțele ar fi fost introduse în România prin intermediul unor firme de curierat.

Femeia ar fi avut, de asemenea, responsabilitatea de a asigura aprovizionarea cu ceai de nalbă mare, utilizat, potrivit probelor din dosar, în procesul de preparare a drogurilor și substanțelor psihoactive.

Tot pe acest palier s-ar fi aflat un bărbat de 27 de ani. Acesta ar fi avut, între altele, sarcina de a obține informații privind stadiul livrării coletelor cu droguri comandate din străinătate, de a sprijini prepararea substanțelor în forma destinată comercializării și de a-i asigura femeii protecție.

Un alt inculpat, în vârstă de 33 de ani, ar fi avut rolul de a prelua coletele cu substanțe stupefiante de la firma de curierat, precum și pe cele pregătite de ceilalți membri ai grupării. Ulterior, acesta le-ar fi depozitat și comercializat, predând banii obținuți către ceilalți membri, în schimbul unui procent.

Un subcontractant al unei firme de curierat, implicat în circuitul coletelor

Advertisement

Anchetatorii susțin că în activitatea grupării ar fi fost implicat și un bărbat de 31 de ani, subcontractant al unei firme de curierat.

Acesta ar fi avut rolul de a identifica și urmări traseul coletelor și de a facilita predarea acestora către membrii grupării, în condiții de siguranță. Pentru aceste activități, ar fi primit diferite sume de bani.

Potrivit actelor de urmărire penală, membrii aflați în eșaloanele secund și terț ar fi comercializat, pe raza județului Constanța, droguri de mare risc și substanțe psihoactive, fiind, totodată, furnizori pentru un alt inculpat, în vârstă de 47 de ani.

Aproape 250 de grame de droguri de mare risc, ridicate într-un flagrant

Ancheta a scos la iveală și faptul că, în luna august 2026, liderul grupării, împreună cu femeia implicată în activitatea acesteia, ar fi procurat din Olanda și introdus în România, prin intermediul unei firme de curierat internațional, cantități de droguri de mare risc sub formă de substanțe pulverulente.

În 20 august, bărbatul de 33 de ani ar fi ridicat de la subcontractantul firmei de curierat un colet care conținea aproximativ 250 de grame de drog de mare risc, respectiv ADB-BUTINACA și ADB-4en-PINACA.

Acesta ar fi fost prins în flagrant în momentul în care preda coletul femeii indicate de anchetatori ca făcând parte din grupare.

Percheziții în Constanța, Năvodari, Cumpăna și în penitenciar

Advertisement

După realizarea flagrantului, anchetatorii au pus în aplicare mandate de percheziție domiciliară în municipiul Constanța, în unitatea de penitenciar în care este încarcerat presupusul lider al grupării, precum și în orașul Năvodari și comuna Cumpăna.

În urma perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate aproximativ 300 de grame de drog de mare risc ADB-BUTINACA. O parte din cantitate era, potrivit anchetatorilor, porționată și ambalată în vederea comercializării.

De asemenea, au fost ridicate substanțe utilizate în procesul de preparare a drogurilor și a substanțelor psihoactive, obiecte care prezentau urme de substanță, sume de bani în lei și lire turcești, precum și alte mijloace de probă.

Acțiunea judiciară a fost realizată de procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Constanța împreună cu polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, cu sprijinul jandarmilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Constanța.

În urma propunerii procurorilor, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Constanța a dispus, la 21 august 2026, arestarea preventivă a celor șase inculpați.

Persoanele cercetate beneficiază, pe parcursul întregului proces penal, de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Te-ar putea interesa

Exit mobile version